Palatul domnesc al bătrânilor liberali e luat cu asalt de un trib de molateci ai nopţii. Căpetenia lor e un mandarin crescut în arborele de cauciuc. Neavând comportamente rafinate, nici gust, nici vitamine în trup, doar poftă de mărire la minte, a hotărât în Bor-ul politic să extirpe simţurile supuşilor săi din comitetele naţionale şi cele regionale. Ştiind că doar şeful dă grăunţe din hambarul în formă de şezlong prezidenţiabil, nevertebratele s-au supus în cor şedinţei de simpectatomie, de fapt o ablaţie a tuturor simţurilor.
Fiind fiinţe asistate şi fără coloană, se târau zilnic în jurul jilţului. Puţinele dobitoace ajunse prin dregătorii aveau injectate obedispatin, un medicament care le creea o stare comfortabilă de slugărnicie. Ele nu pricepeau de ce cad instantaneu în genunchi atunci când căpetenia îşi troznea pintenii de la bocanci. Oamenii liberi se tot îndepărtau de palat. Cei din interior nu-şi dădeau seama că trec printr-o euforie prevestitoare de vremuri tulburi. Ei petreceau mereu, şi-şi pierdeau zilele în reuniuni de beatificare a stăpânului, fără a avea grijă că în pătura de jos a societăţii nimeni nu-i mai recunoaşte.
Pentru a redobândi încrederea maselor, prim dregătorii au trimis soli cu TABULELE LIBERALE. Poporul se tot mira că în loc de dezbateri despre soarta latifundiei, unii raşi în cap plimbă nişte piese de lut, căcăcioase la culoare şi cu litere zdrenţuite pe care scria POCĂINŢĂ! Dar poporul liberal voia prosperitate, dialog, reprezentare imperială, nu iertare. Un filosof al cetăţii a încercat să explice târgoveţilor că noua Ordine de la palat este o dedulcire modernă a anticei TABULA RASA, expresie prin care înţelepţii considerau că “nu există nimic în intelect care nu a fost mai întâi în simțuri.” El explica lumii că prim dregătorilor li s-au tăiat simţurile pentru a nu scăpa liber perfidul sentiment al CONTESTĂRII în minte. Gânditorul a fost bătut cu tabulele în cap pentru că încerca să deschidă ochii, simţurile şi văzul cotizanţilor la templu. O voce din negură striga: “PRIN MINE, ÎNSUMI!”
Şi ca un muci se întindea libidoşenia din jurul jilţului. O mare de latex. Ceva similar cu resturile de la masa crocodililor. Toată domnia cu TABULE ar fi fost veşnică, dacă poporul nu ar fi înţeles că la palat se fac perversiuni liberale, între şerpii veninoşi şi limbricii vanitoşi din menajeria duşmanului. Poporul pricepe greu şi se mânie uşor. Gânditorilor le-a trebuit ceva timp să desluşească scârbavnica petrecanie de la Palat. În cele din urmă Palatul fu luat cu asalt şi domnia TABULELOR LIBERALE se încheiase.
Taguri: domnia tabulelor liberale
Comentariu (1)
Jan 20, 2013
Horia Pană
Dragă Marius,
Scriitura-ţi literară e şi dulce, şi amară. M-a şi amuzat, dar m-a şi contrariat.
M-a amuzat că descrierile BOR-ului antonescian şi libidoşenia mucoasă a rândaşilor de care pomeneşti sunt mai platice decât ale mele.
M-a contrariat însă viziunea ta despre “oamenii liberi” din partid. Iată de ce!
Un partid, şi cunoşti bine ce spun, nu este nici Hyde Park în Valea Plângerii, nici sat fără câini. Dacă “oamenii liberi” din PNL, în cazul de faţă (dar este valabil şi pentru liberţii precum Cristian Preda sau Sever Voinescu în PDL, ori ineptul Geoană în PSD), nu-şi pot face auzită vocea din motive de “simpatectomie” au două posibilităţi: să îngroaşe rândurile “nevertebratelor” sau “să se îndepărteze de palat”.
Dar şi cu sufletu-n rai, şi cu dânsa-n trânsa nu se poate.