Necesitatea descentralizării administrative a fost subliniată în ziarul „Vestul” încă de la înfiinţarea sa, în 1929. Sever Bocu, fondatorul ziarului „Vestul”, a fost, de altfel, unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai acestei idei: „Eu sunt un regionalist. Baza programului meu e regionalismul. Eu cred că provinciile vor trăi, vor progresa şi vor muri pe această chestie a descentralizării.”
Luptând pentru unirea tuturor provinciilor româneşti, după ce aceasta s-a înfăptuit, Sever Bocu a pledat pentru descentralizarea administrativă şi economică, observând că un centralism puternic nu a adus decât deservicii Banatului, care era mereu defavorizat. Iată ce scria Sever Bocu, în ziarul „Vestul”, în articolul „Exploatarea provinciilor alipite”: „De şapte ani Banatul varsă anual milioane, contribuind (la subvenţionarea şcolilor de ucenici din ţară – n.n.) cu cea mai mare cotă – date fiind industria şi comerţul său odinioară în floare – la augmentarea fondului de ucenici. Din cele peste 25 de milioane (trimise la buget din Banat – n.n.), s-a dat o singură dată, pentru îmbrăcămintea ucenicilor (din Timişoara – n.n.) numai 200000 lei”(„Vestul”, anul II, 17.09.1931). Problematica descentralizării, în ziarul „Vestul”, în anii ’30.
Ca o voltă peste ani am scris:
Strategia electorală a PDL: Bătătălia pe primari