mariusghilezan.ro

Iată că generaţia mea aproape că a biruit. În decembrie 1989 am visat la o Românie membră UE, sub umbrela NATO şi regat. Suntem în NATO şi UE. Regele Mihai deţine astăzi o cotă de încredere de peste 50%. De neimaginat în anii de după revoluţie. În 1990, mulţi semeni de-ai noştri, îndoctrinaţi sau spălaţi pe cap,  ziceau că Suveranul are aproape 70 de ani şi e bătrân. Acum, a depăşit toţi politicienii. La cea mai înaltă cotă a măsurătorilor: cea a încrederii. Şi are aproape 92 de ani.

Ca să fac o mică acoladă prin viaţa mea zbuciumată de scorpion nevricos, am să mărturisesc cititorilor mei că l-am întrebat pe domnul Coposu, într-un moment de cumpănă a vieţii mele, când voi putea să mă retrag din viaţa publică, pentru a mă odihni? Şi în loc să îmi dea un răspuns, mi-a recomandat un Decalog:

> să militez pentru integrarea în Alianţa Atlanticului de Nord, pentru că este unica garanţie de Suveranitate a ţării mele;

> să pun toată forţa, priceperea şi relaţiile mele europene în slujba dezideratului naţional de integrare în marea familie europeană din care am fost izgoniţi fără voia noastră;

> să continui să susţin cauza monarhică, singura instituţie care ne eliberează definitiv de orice formă de totalitarism;

Aproape că mi-am îndeplinit misiunea. Dacă azi unul din doi români are încredere în Suveran este pentru că am stăruit,  eu la mic, alţii la mare, cu nădejde şi pricepere în promovarea rolului Dinastiei Române şi la viziunea ei pragmatică asupra rolului ţării noastre în concernul european;

Putem fi mândri că Regele nostru nu este numai de-a dreapta Reginei Elisabeta a Marii Britanii, ci şi în sufletul majorităţii românilor.

Atât despre mine.

Principalul biruitor al vremurilor este Regele Mihai pentru că a ştiut să-şi drămuiască apariţiile, cuvintele şi reacţiile, atunci când infernul era deschis de politicienii vremelnici.

A avut tact, înţelegere şi conduită domnească. Atunci când ţoapele ridicau mulţimi în adulaţie tranzitorie, oferind pomeni electorale, Alesul a preferat înţelepciunea tăcerii. Când profitorii regimului postcomunist construiau faraonice lăcaşe de cult din bani furaţi, Regele nostru a ales să asculte toaca bisericilor din munte.

Când toate mariţele vechiului regim descopereau Givenchy-ul parizian, Regele nostru s-a întors în glod să stea de vorbă cu talpa ţării. Nu s-a amestecat în uneltiri de alcov, nu a pactizat cu vreo forţă sau alta, nu s-a preamărit, nu şi-a negociat principiile şi cel mai important lucru: le-a supravieţuit cu dezinvoltură Suverană.

A fost terfelit, scuipat, urmărit, înjurat, ridicat cu ţestoasele de pe autostradă, dar nu a abdicat. Era şi este Rege.

În toată istoria umanităţii, oamenii au avut încredere în Dumnezeu, în Zei, în Sfinţii şi-n împăraţi. Pentru că erau deasupra lor.

Însfârşit, românii au ajuns la maturitate democratică. Ştiu să aleagă între lachei şi Regi. De acum încolo orice acţiune politică îndreptată contra Monarhiei este un act de sfidare a opiniei majorităţii.

Citiţi sondajul CCSB, aici!

Puţini eram, mulţi am rămas.