Poate doar simbolic judecătorii au ales termenul de 4 martie pentru ziua sentinţei de condamnare la zeci de ani cumulaţi pentru George Copos, Mihai Stoica, Gică Popescu, Ioan Becali, Victor Becali, Cristi Borcea, Jean Pădureanu şi Gigi Neţoiu.
Mărirea lui Borcea coincide cu viaţa sa la clubul Dinamo. În 1995 a ajuns la clubul din Ştefan cel Mare ca simplu angajat: era omul care aducea jucătorilor televizoare şi electrocasnice. După un an sub aripa lui Cornel Dinu, Cristi Borcea a reuşit să îşi ia bacalaureatul: avea 26 de ani şi a absolvit un liceu din comuna Fierbinţi, judeţul Ialomiţa. A urcat apoi în ierarhia clubului şi a ajuns pe rând director sportiv, de marketing şi într-un final acţionar.
Fraţii Becalii au visat să-şi reunească familia într-una capo di tutti capi care să conducă România. Acum sunt grupaţi toţi trei la închisoare.
George Copos, nu numai că a prejudicat statul cu bani din transferuri, dar a vrut să pună mâna şi pe stadion. Când eram în CA Rapid din partea guvernului am reuşit să opresc raptul. Cum simplu printr-o chichiţă gazetărească. O voi povesti odată, la fel ca asaltul dat de fetelele lui Giovani, în clubul Fratelli din Timişoara, asupra lui Garry Cook, directorul de atunci al lui Manchester City, pe când intenţiona să-l vândă pe Pantelimon şi nu am ştiut cum să imortalizîm momentele înălţătoare cu smart-phoanele noastre noi. Nici în ziua de azi nu se ştie ce s-a întâmplat cu sumele de bani luate de pe Panti.
Şi pentru ca dezastrul să fie final, azi cei unsprezece brazilieni ai lui Mircea Lucescu de la Şahtior Doneţk au anunţat că nu mai vor să mai rămânî în Ucraina, datorită întreruperii campionatului pe termen nelimitat.
Taguri: 4 martie 2014, Cristi Borcea, George Copos, Gică Popescu, Ioan Becali, Jean Pădureanu şi Gigi Neţoiu, Mihai Stoica, mircea lucescu, Victor Becali