Spoturile creativilor de la Leo Burnett, care deşi nu au experienţă electorală, pot deveni virale datorită glumiţei ca replică dată hipsteristei care purta tricoul cu: “mă p..ş pe el de vot”. Vorbind în termeni publicitari: ţinta din brief va fi atinsă, însă mesajele naţionaliste din cele două videoclipuri, unul cu Ştefan cel Mare şi celălalt cu Mihai Viteazu, nu vin decât în prelungirea campaniei lui Victor Ponta “Mândri că suntem români.”
Câţi dintre proeuropenişti, mult peste jumătate dintre alegători, vibrează la astfel de mesaje? Ei vor o Românie puternică, prosperă, nu una într-un permanent război. Mai mult, glumele stârnesc zâmbete, dar nu trag de mânecă alegătorul dezamăgit către urne. Doar electoratul lui Victor Ponta, căruia nu-i pasă nici de acoperire, nici de DNA, ci doar de litra de mălai este vizat de această campanie iniţiată de Pro Democraţia. Perfidă falangă PSD a ajuns un ONG cu prestigiu. Nu pun la socoteală că soţia preşedintelui acestui organism civic e director în Cancelaria primului ministru.
Leo Burnett, o instituţie prestigioasă, a căzut din păcate în plasa profesorului de manipulare Bogdan Teodorescu şi a consilierului american.
E clar, pe bani se poate face orice!
Taguri: leo burnett, mandri ca suntem romani, Ştefan cel Mare, VINO LA VOT!, vitor ponta
Comentariu (1)
Nov 14, 2014
Mihai Pintilie
Poate daca as mai revedea spoturile m-as apropia de parerea ta; dar, la prima vizionare, nu le-am perceput ca o influenta a echipei de campanie a VPP-ului. Oricum lumea e destul de pornita sa mearga la vot la acest al doilea tur, sa speram ca nu va ploua si nu va fi excesiv de frig ca sa-i faca sa se razgandeasca.