După pomenirea şi deshumarea ce au avut loc conform rânduielilor la 7 ani după adormirea sa, trupul Părintelui Gheorghe Calciu a fost descoperit întreg, neputrezit, nestricăcios, aproape integral, notează site-ul Bucovina Profundă.
Îmi amintesc de frumuseţea spiritului Părintelui Calciu-Dumitreasa, pe vremea când l-am cunoscut la Washington. Avea o blândeţe desăvârşită şi o luminoasă evlavie când vorbea despre ortodoxism. Părintele ştia bancuri mai multe decât mine, avea o tinereţe copleşitoare şi o memorie remarcabilă. Puteai sta ore întregi cu el să povesteşti despre “fericirea” trecerii prin purgatoriu ca pe o încercare. Nu am avut şansa să-l cunosc pe Nicolae Steinhardt, dar prin chipul şi naturaleţea părintelui exilat în SUA, am citit “suferinţa ca pe o întremare dumnezeiască”. La începutul noului mileniu m-am trezit cu un telefon de la domnia sa, rugându-mă să-l însoţesc la o cină la Mitropolia Bucureştiului. Deşi a fost cinstit şi omagiat se simţea stingher pe lângă “sutanele cu epoleţi.” Şi după zece ani de la ieşirea din comunism simţea umbra cuprinzătoare a marii dihănii comuniste, dar vorbea cu zâmbet duhovnicesc despre “credinţa care te face liber, iubirea care te uneşte printre trecători”. La un pahar în noapte mi-a mărturisit că el e despovărat de angoasele trecutului, dar simţeam o profundă iluminare când glăsuia de “sfânta tinereţe legionară”. Era un spirit descărunţit şi un “bon viveur” din lojile înalte ale nobleţii intelectuale româneşti. O frumuseţe de om. Şi acum merită să-i săruţi picioarele. Oare de ce nu poate fi canonizat?
Taguri: canonizare, despre minuni, mitropolia romana, parintele ghoerghe calciu dumitreasa, sfant
