aşa ne dictează franţuzii relaxarea
O parte dintre bucureşteni au contracte de distribuţie a gazului cu GDF – Suez. Sigur că nu au alternativă. Ăsta e monopolul. Pentru a schimba un contract de pe numele cuiva pe al altcuiva e mai mult decât o derivă prin canalul Suez.E chiar dezastru.
În curând filmul evenimentelor de pe Mărăşti. Am trecut săptămâna patimilor cu mult înainte de cea creştină. În fiecare zi la biroul de relaţii cu publicul era altcineva. Nu ştie stânga ce zice dreapta. Nu credeam că mai izbutesc să ies din acest labirint. Horror. Azi un document, mâine altu’, ba că declaraţia nu e scanată, autentificată, zeci de hârtii, conform listei, caută firma veche, ia ştampila, dosarele şi contractele de mandatare. Să nu cumva să se strecoare vreo scăpare avocăţească. Ce te scotea din minţi era aroganţa. De cinci ori a trebuit să merg la birourile luxoase de pe Mărăşti. De vreo patru ori am sunat la telefonul taxabil. Aşteptare. Nu-i chip să vorbeşti cu vreun oficial. Toţi sunt baricadaţi de bodyguarzi, noile gărzi pretoriene. Am cerut un singur lucru: schimbarea andrisantului facturii, adică trecerea plăţii de pe o firmă pe alta.
Într-una dintre discuţii cu nevinovatele de la ghişeul, le-am spus că livrarea gazului reprezintă un simplu serviciu. La fel ca la Casa de bune moravuri. Dacă ar trebui să aduc atâtea documente, mi-aş mai lua de la ei vreo fată? Râdeau şi ei amărăşteneşte, că doar regulile îs reguli, făcute de alţii. Ulterior am găsit reclama de bătaia de joc cu RELAXAREA.
Şi ARRP vorbea recent despre ineficienţa departamentelor de comunicare de la Guvern. Dacă le vedeţi pe cele de la GDF zici că s-a reîntors biroul de propagandă al CC.
Un alt episod de coşmar, la Enel. Acolo caseria e privatizată. La sediul din strada Brazilei, o căldură ca pe Amazon, dar cu o coadă imensă. Lucrează doar două fete. Oamenii stau la rând ca la tacâmuri pe vremuri. Şi plătim cel mai scump curent electric din regiune. Evident că le-am asmiţit şi italienilor clienţii în cap.
Lecţia e simplă. Se ia una bucată trainer de comunicare, una bucată dosar cu răspunsuri la probleme şi se trece la procesul de învăţare. Ce-i aşa de greu, domnule director de la GDF? Dar domnule de la ENEL?
Şi cele două sunt companii străine. Ce zic oficialii acestor instituţii? Răspunsul îl veţi afla într-o lună când voi putea avea randes-vous cu cineva din conducere. Cel puţin două duzini de plimbaţi pe la ghişeuri voi răzbuna.
Dar povestea merge mai departe…
Taguri: enel, GDF - Suez, ineficienţa departamentelor de comunicare de la Guvern, marasti
