mariusghilezan.ro

Vorbind despre Simona Halep, cuvintele “curaj, voinţă, mândrie” sună butucănos în gura unui prim ministru. Ponta n-a făcut nimic pentru sport, dar merge pe arene ca-n cluburile de fiţe. Să fie văzut. Nu numai el, aproape toţi politicienii au scos ovaţii. Nu-şi dau seama că din gurile lor băloase sună ca icnetele Mariei Sharapova. Adică, ca dracu! Cacofonie intenţionată.

Ce au făcut ei pentru sportul românesc? Ce politici, ce viziune, de unde determinare la unii oameni care confundă performanţa cu jocul. Bă, băieţi, ciocul mic face mai mult decât un gât de girafă pe Eurosport.

“Mândrie naţională,” “patriotism,” “performanţă” sunt cuvinte care sună dogit din râturile de porc ale îmbuibaţilor vremii, ce-şi plimbă făţărnicia ca dracul ispitele. Politicienii de azi nu au ruşine.

„Patriotismul este o dragoste discretă pentru ţară, o disponibilitate de a-ţi da oricînd viaţa pentru ea şi de a nu mărturisi acest sentiment. Găsesc că afişarea patriotismului este indecentă.” (Corneliu Coposu)

Domeniul parlamentarului Nasty, dat de Crin Antonescu

Pe vremea când era ministru al tineretului şi sportului, Crin Antonescu i-a dat clubul Voinţa lui Ilie Năstase pentru a construi o Academie de tenis. În afară de un cort pentru nunţi, sportivul devenit mai nou parlamentar PSD, nu a pus nimic. Din lipsă de sponsori. Şi de viziune. Ion Ţiriac a ajuns celebru din tenis şi nu i-a redat din bănetul său nimic sportului care l-a consacrat. Sigur are şi el o scuză. Nu face politică. Doar s-a îmbuibat cu terenuri de la politicieni, în numele duhului şi spiritului sportiv. Amin.

Locul în care în urmă cu vreo 30 de ani era o arenă de 7000 de locuri

Îmi amintesc cum am terminat mai repede examenul de treaptă la C.D. Loga din Timişoara pentru a ajunge la meciul dintre Florin Segărceanu şi Guillermo Villas din sferturile de finală ale Cupei Davis. Meciurile se jucau pe o arenă nou construită în Parcul Rozelor, în groapă, cum îi spuneam noi. Acum, totul s-a distrus. Creşte doar patlagina pentru siropul de tuse al politicienilor. Iar câinii se împerechează liber, fără covrigi în coadă, că ciolanul e mic, după buget.

Făcând haz de necaz, mi-am adus aminte aseară la o reuniune cu prietenii (Oana, Jeni, Alina, Alexandru, Ana etc) de cum am ajuns în arena de tenis în timp ce Segărceanu încerca să servească. S-a întors spre mine, cel care mişca lumea în tribune, şi mi-a zis nervos: “Stai, măi, jos!” La care i-am replicat: “ce vrei bă?” De-ale tinereţii ţâfne.

Revenind la politicieni, orice om politic veritabil ar veni cu un program naţional pentru dezvoltarea bazelor sportive, pentru ca apariţia Simonei Halep să nu rămâne a unei stele în beznă. Mai taie de la baroni şi baroneţi şi mai construiesc vreo sută de arene. Şi aşa mai rămâne ceva de pe urma lor, nu doar insule doldora de euro.

Dacă n-au inspiraţie şi putirinţă să pună mâna să-l citească pe Corneliu Coposu: trebuie răsturnat  putregaiul, cari şi-a făcut o tristă profesiune din exploatarea sportului naţional.”

Fruntaşul ţărănist avea să spună aceste vorbe în anul 1933, în care Ripensia lua eventul şi se pregătea să evolueze cu marile echipe ale continentului. Şi domnia sa are o scuză. Ţinea cu U. Cluj.