Canadianca KERRI MACDONALD ne dă o lecţie despre cum se poate face jurnalism de calitate şi din birou. Recomand articolul a Fairy tale in Transylvania din NYT.
“Când Rena Effendi a plecat în Transilvania pentru a fotografia fân pentru “National Geographic”, ea şi-a imaginat o poveste, într-un loc aproape medieval. Dar când a ajuns în valea Ghimeșului s-a declarat dezamăgită. Peisajul a fost distrus, credea ea, de către arhitectura modernă.
Foto: Anuţa Vişovan (sus), lângă cazanul de ţuică “Am fost lacomă“, a spus doamna Effendi reporterului NYT.“Am vrut să caut peisajul real, bucolic, medieval, și nu l-am putut găsit acolo.”
Deci, ea a consultat un expert.
“Am căutat pe Google două cuvinte:” Transilvania “și” fân, “a declarat în această săptămână, Rena Effendi, într-un interviu telefonic de la casa ei din Cairo.
Printre primele rezultate a fost Maramureș, o regiune vorbitoare de limba română în care se pot găsi distilerii și mori de mai bine de 500 de ani. Doamna Effendi, în vârstă de 36 de ani, a căutat sfaturi de la Kathleen McLaughlin, un fotograf care a mai fost pe acolo.
Când doamna Effendi a ajuns în Maramureş s-a lăsat sedusă de un basm, pe care l-a descoperit.
“Am găsit sate în care aproape toate femeile știau să ţeasă și aproape fiecare bărbat se pricepea să construiască o casă de la zero“, a spus ea.
A stat la o familie de cântăreţi din Hoteni, un sat de aproximativ 800 de persoane. A dormit într-o casă de lemn în mijlocul unei pajiști și a mâncat mâncăruri simple, preparate din produse proaspete dintr-o livadă și o mică grădină de legume. Pe parcursul a două călătorii, doamna Effendi a petrecut aproximativ două luni în zonă, fotografiind cositul, care începe în jurul orei cinci 5 dimineaţă în zilele călduroase de vară.
“Oamenii petrec o zi pe câmp“, a spus ea. “Acolo mănâncă, mai trag un pui de somn. Veți vedea femei călare pe care cu fân în pantaloni speciali, astfel încât vântul să nu le umfle fustele. “
Viața curge încet în satele din Maramures, toate aflate pe cursuri de ape. Totul se învârte în jurul fânului, care este folosit pentru a hrăni vacile care produc laptele ce sfârşeşte pus pe masă. În timpul sezonului de cosit, ţăranii lucrează manual, în ritm frenetic. Doi tineri însurăţei, Gheorghe și Anuţa Borca, a declarat d-na Effendi, şi-au încheiat mai rapid luna de miere din cauza vremii de cosit. “Ei au avut de lucru imediat după nuntă,” a spus ea.
(Nu au ajuns prea departe, luna de miere şi-au petrecut-o în satul lor.)
Una dintre fotografiile doamnei Effendi înfăţişează trei generații ale familiei Borca la muncă. “Pentru ei, acesta este un mod de viață“, a spus ea.
Doamna Effendi a întrebat o familie de ce continuă să facă ceea ce fac, atunci când ar putea merge pur și simplu la o piață. “Ei au spus,” Ei bine, ce vom face cu tot acest pământ, atunci? ‘“, Își amintește ea. “” Să rămână pârloagă? “”
Un ţăran din Breb i-a mărturisit odată lui Adam Nicolson de la National Geographic că în timpul comunismului casa lui costa cât contravaloarea a şase căpiţe de fân.
“Fânul este de aur“, a spus doamna Effendi.
De asemenea, este o artă: “Puteți ghici după forma carului cu fân chiar şi cine este proprietarul său“, a spus ea. “Au stiluri şi forme individuale.”
Deşi Maramuresul mai arată încă precum un basm este pe punctul de dispariţie.
“Tu-l vezi în hainele pe care oamenii le poartă,”, a spus doamna Effendi. “Veți găsi mici semne ale acelei frumoase culturi agrare pe cale să dispară.” Asta se vede în arhitectură – bătrâni locuiesc în case vechi, în timp ce multe familii tinere s-au mutat în case de ciment cu baie și televiziune. Tot mai mulți tineri sunt inspiraţi de orașele europene.
“Transilvania nu este încă o fosilă,” a scris domnul Nicolson în revistă: “Supravieţuieşte, dar are nevoie de susținere a vieții. Se pune una dintre marile întrebări pentru viitor: Poate lumea modernă sustine frumusul, dacă nu s-a creat singur“?
Doamna Effendi nu a vrut să suprapună vechiul peste nou pentru a spune o povestea de Maramureș, totuși. “Am vrut să aduc un omagiu basmului“, a spus ea. “Am vrut să arăt puritatea peisajului și a oamenilor care trăiesc acolo.”
Şi-a amintit o zi, pe care a petrecut-o cu un cioban, la stâna din munte, în locul în care şi-a trăit o mare parte din viaţă, păscând oile. În trecut, femeile l-au părăsit pentru că era mai întotdeauna departe. Dar fără o soție, el nu ar putea avea o familie pentru a-l sprijini la creşterea turmei.
“Știi ce?”, A spus doamna Effendi. “Dacă mă întrebați,” Ce ai alege Astăzi, femeile sau oi? “Mi-aş alege în continuare oile.” “
A găsit o femeie de 23 de ani însărcinată care lucra pe câmp. Vorbea mai bine engleza decât restul sătenilor. Împreună cu soțul a petrecut un an în Franța, unde a lucrat în construcții. Dar le-a fost dor de casa lor făcută la ţară din ciment și cu baie și s-au întors.
În Maramureş, Maria i-a spus doamnei Effendi, ea avea o cameră de meditaţie. Oamenii din Franța erau preocupaţi de distracţiile de zi cu zi ale vieții urbane, și nu au niciun loc pentru “gânduri frumoase.”
Dna Effendi nu se poate vedea pe sine adoptând stilul de viață din Transilvania. “Dar evadarea într-un asemenea loc pentru o anumită perioadă de timp este minunată“, a spus ea. “Este revenirea.”
Taguri: Anuţa Vişovan, maramures, New York Times, Rena Effendi, valea ghimesului
Comentariu (1)
Nov 14, 2014
Noutati 2014 | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman
[…] 25 aug 2013: Basmul fânului de aur din Transilvania în “The New York Times” […]