mariusghilezan.ro

Artista Cristina Teodora Groza, Dora, cum îi spun prietenii, a plecat din Luduş, judeţul Mureş, şi a ajuns pe lângă pictură să producă şi să vândă bijuterii hand made în Germania. Are 45 de ani. A încercat să facă multe prin ţara sa, dar acum şapte ani a găsit un om minunat, cu care s-a căsătorit. Au un copil, considerat cea mai prețioasă comoară a familiei. Şi-a transformat hobby-ul în meserie, pictează şi realizează bijuterii din pietre semipretioase, porţelan şi sticlă.

La 16 ani visa să devină medic veterinar, așa că a urmat un liceu de profil din Târgu Mureș, dar în timp a realizat că vrea altceva, așa că a facut Facultatea de Turism. Din turism nu câştiga. Astfel a decis că ar fi bine dacă şi-ar transforma hobby-ul în meserie. A făcut Şcoala Christine Valmy, Cosmetică, meserie pe care a practicat-o în Târgu Mureş până în anul 2008 când a plecat din ţară.
În anul 2008 l-a cunoscut pe soţul său,un neamţ 100%, provenind dintr-o familie de artişti; tatăl şi bunicul lui au fost pictori. Deşi niciodată nu a avut intenţia să plece din ţară, aşa cum mărturiseşte azi, dar dragostea învinge aşa că şi-a urmat destinul.
La 41 de ani, când nu mai avea speranţe, l-a născut pe Paul-Christian, cel care îi dă curajul, forţa şi determinarea să meargă mai departe.

Întodeauna a iscodit, a căutat ceva nou, i-a plăcut să experimenteze, să caute în adâncurile sale resurse, să facă ceva mai mult în viaţă, să descopere, să fie mai bună. Cu arta a cochetat întodeauna, dar a început să picteze şi să aibă primele expoziţii în perioada 2005-2006, când a devenit membră a Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş.
Părţi din Transilvania, duse în Bavaria
A ajuns într-un oraş istoric – Iphofen – Bavaria – unde a dus cu ea şi câteva cadouri realizate de colegul său, meşter sticlar Gore Nicusan. Pentru că au fost foarte apreciate, a continuat să importe obiecte din sticlă şi şi-a deschis pentru început un magazin online. În urmă cu trei ani, a decis că e timpul să meargă mai departe şi a inaugurat împreună cu soţul ei magazinul Art und Design. Pentru că nu a putut abandona meseria sa, a deschis și un mic studio de cosmetică. Picteaza tablouri in ulei pe pânză, face bijuterii din pietre semipreţioase, porzelan şi sticlă în tehnica embroidery.
A adus şi aduce părţi din Transilvania în Bavaria, a creat un mic colţ de Românie departe de casă.

Succesul nu este uşor de obţinut mai ales atunci când te afli într-o ţară străină, spune artista. “Munca şi seriozitatea sunt elementele de bază ale succesului. Sunt la început şi nu mă pot lăuda cu o afacere de zeci de mii de euro, dar trăim frumos din asta.”
Când intră nemţii în magazinul ei sunt contrariaţi că marfa nu este din Murano, dar imediat sunt încântați de ceea ce văd, spun că obiectele expuse sunt într-adevăr deosebite, unicat şi exclusive.

“Nu este uşor sa ai succes ca român care promovează arta românească şi ţara sa în Germania. Sunt situaţii în care clienţii intră în magazin, admiră, laudă şi apoi când află că marfa vine din România se întorc şi pleacă”, povesteşte cu amărăciune Dora Groza. “Am învăţat, cunosc deja momentul acela şi încerc să îl evit, încerc, înainte de a-i lăsa să ne judece, să le demonstrez că şi noi suntem buni, nu doar sticlarii sau artiştii de la Murano (care fie vorba între noi, mulţi lucreaza cu români sau îşi fac lucrările în atelierele româneşti), încerc să le arăt că şi noi avem calitate şi noi ştim să lucram frumos şi merităm puţină atenţie.”
Sa îţi porneşti o afacere mică în Germania nu este greu, nu eşti bombardat în fiecare zi de controale şi de comisii, de tot felul de slujbaşi care să îţi caute nod în papură, sistemul funcţionează şi fara aşa ceva, fără hărţuiri şi tone de dosare pline de aprobări şi acte, mărturiseşte ea. “Nu e greu să deschizi o afacere, dar este greu să o întreţii, e nevoie de multă, multă muncă şi seriozitate, de calitatea serviciilor şi de atenţie. Să muncesc cel puţin 12 ore pe zi ,uneori şi mai mult, când am comenzi de terminat sau cliente în salonul de cosmetică, este ceva foarte normal pentru mine.”
Când a plecat din ţară a decis să nu-şi irosească nicio clipă visul, acela de a fi propriul ei stăpân, de a avea libertatea de creaţie şi şansa să arate ce poate.

Îmi aduc aminte că în anul 1982 am fost prima dată în Germania de Est cu mama mea. Cu greu ne-au dat viză, dar direcţia consulară nu ne-a aprobat să schimbăm lei în mărci est germane. Aflasem de la alţii că putem face rost de mărci dacă ducem cu noi vaze de sticlă sculptate rubinii din Fabrica de la Tomeşti. Am cărat cu noi două valize. Într-adevăr am făcut vreo 3000 de mărci, banii ne-au ajuns să huzurim de la Leibzig la Rostock. Aşa am dus-o prima oară pe mama mea într-un night club.

Gazda noastră ne-a aşteptat dimineaţă cu micul dejun pregătit. Ne-a spus ce fraţi frumoşi suntem. Mama a luat-o ca un compliment, eu m-am supărat că arăt aşa de bătrân. Împreună cu mama am fost să vedem Zidul Berlinului. A mai trăit şi a văzut căderea Zidului.