OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Bădiţă anunţă falimentul #rezist

Florin Bădiţă, promotorul cauzei #corupţiaucide, anunţă pe pagina sa de facebook  că e falit. Taman din Budapesta. Spuen fanilor că are nevoie de 4000 de Euro, pentru a-şi achita datoriile. Bădiţă nu e ca alţii asemenea lui. Cu job şi citeşte

rippled jeans

Poţi ieşi la vânătoare de lei în ripped jeans?

  Blugii rupţi nu sunt pentru oricând şi oricine. E un timp de purtat şi unul de agăţat. Vremea când babele luau pantalonii rupţi şi îi coseau a trecut. Îmi amintesc că într-o carte, de acum jumătate de deceniu, Michel citeşte

poker

Un joc dur ca viaţa, frumos ca viaţa, pe care n-ar strica să-l știm cu toţi

    La fel cum piloții de avioane de linie se antrenează mai întâi zeci şi sute de ore pe simulatoare de zbor înainte de-a transporta sute de oameni cu 800 de kilometri pe oră, și noi cei care trebuie citeşte

miciuri 2

Poema muncii

Sfârâie micii în jar proletar ard hălcile în furci de grătar fum de mahorcă mesenii cinstesc halbe la metru berarii servesc.   iar defilează izmele de miciuri Nicio paradă, doar răstigniri prin beciuri.   Dincolo de geam, dublurile privesc cu citeşte

floriile

Intrarea lui Iisus în Ierusalim

Astăzi e ziua în care Iisus intră în Ierusalim călare pe un asin. Îl înviase pe Lazăr, mulţimea îl însoţea. Cei mulţi strigau: “Osana!” În limba ebraică însemna “salvează-ne.” Oamenii l-au văzut în timp ce dărâmă tarabele negustorilor şi cum citeşte

Monseniorul Vladimir Ghika, “Apostolul vagabond”, devine Sfânt

monseniorul Vladimir Ghika

„Binecuvântate fie tunurile dacă prin spărtura provocată de ghiulele  pătrunde Evanghelia” (Monsenior Gomara, episcope de Cartagina)

Monseniorul Vladimir Ghika va fi beatificat azi, 31 august 2013, printr-o slujbă la Romexpo. S-a născut la 25 dec. 1873, la Constantinopol, unde se afla tatăl său, Ion Ghika, în calitate de ministru plenipotenţiar. A fost botezat in rit ortodox. Mama sa, Alexandrina Moret de Blaremberg, era descendentă din regele Henric al IV-lea al Franţei. Bunicul patern al Mgr. Ghika, Grigore Ghika X, a fost domnitorul Moldovei între 1849-1856 şi s-a numărat printre cei care au pregătit Unirea Principatelor. Mama Mgr. Ghika, Alexandrina, a fost nepoată a Domnitorului Ţării Româneşti, Alexandru Ghika.

În 1878, doamna Alexandrina, mama Monseniorului, se stabileşte temporar în Franţa la Toulouse, cu cei doi băieţi ai săi, Vladimir şi Dimitrie, pentru a le asigura o educaţie cât mai aleasă. În 1881 survine moartea tatălui. Vladimir îşi ia bacalaureatul şi apoi licenţa în drept la Toulouse. În vederea unei cariere diplomatice, studiază apoi ştiinţele politice la Paris, dar îl interesează concomitent literatura, filosofia, medicina, istoria, ştiinţele exacte. Este dotat cu o memorie prodigioasă, ceea ce i-a permis dobândirea unei vaste culturi şi cunoaşterea a vreo cincisprezece limbi.

După anul 1895, a urmat Facultatea de Ştiinţe Politice, frecventând în paralel şi cursurile de medicină, botanică, artă, litere, filosofie, istorie şi drept. Suferind de angină pectorală, o afecţiune cauzată de un debit sangvin insuficient în arterele coronariene, Vladimir Ghika s-a întors în România unde şi-a continuat studiile  până în 1898. În acelaşi an, a plecat la Roma, unde s-a înscris la Facultatea de Filosofie-Teologie a dominicanilor în Roma, “Angelicum”.

În 1902 are loc convertirea sa la catolicism, în ciuda dorinţelor mamei, şi în 1905 este licenţiat în filozofie scolastică, luându-şi doctoratul în teologie, la Roma. Iniţial, dorinţa sa a fost să devină preot sau călugăr, însă, la sfatul Papei Pius al X-lea, s-a dedicat apostolatului ca laic, desfăşurându-şi activitatea în oraşe precum Bucureşti, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sidney sau Buenos Aires. Suveranul Pontif de atunci ia pus porecla de  “Apostolul vagabond.” El a continuat să spere că va deveni călugăr. În 1923 este ordonat preot la Paris, iar Papa Pius al XI-lea îi acordă dreptul de a oficia liturghia catolică în ambele rituri – roman şi bizantin; de asemenea îl numeşte Protonotar Apostolic, conferindu-i titlul de Monsenior.

In 1906 se întoarce în România unde fondează împreună cu sora Pucci, care îl însoţeşte, primele opere de caritate: Aşezământul Surorilor de Caritate Saint Vincent de Paul, Asociaţia Doamnelor de Caritate, primul spital gratuit din ţară pentru cei lipsiţi, azil de bătrâni, orfelinat, servicii de ambulanţă, dispensare etc. Dintre iniţiatorii acestor opere caritabile făceau parte, alături de Monsenior, prinţesa Alexandrina (mama Monseniorului), Principesa Maria (viitoarea Regină a României), Doctorul Paulescu, Doamna Darvari (Prinţesa Bibescu).

În 1907 organizează ambulanţe pentru victimele răscoalei şi oferă, prin grefă, piele din propriul său trup. În 1913, îl regăsim îngrijind, alături de Doamnele de Caritate, răniţii şi tifoizii din timpul Războiului Balcanic. 1914 îl surprinde la Roma, apoi se stabileşte într-un Paris asediat de nevoi şi suferinţe, îngrijind răniţii.

În timpul acestei şederi pariziene stabileşte legături de prietenie în lumea literelor şi a gândirii creştine, intrând în legătură şi cu mistici ca, de pildă, Tereza de Lisieux. Împreună cu poeţii Charles Peguy, Francis Jammes, Paul Claudel, cu gânditorii creştini Jacques Maritain, Louis Massignon, Francois Mauriac, Maurice Zundel conturează ideea unei familii spirituale contemplative şi a unor opere comune de caritate.

mănăstirea de la AuberiveCâţiva ani mai târziu, Vladimir Ghika concepe un proiect în acest spirit. Fondează o Societate de Fraţi şi de Surori închinaţi lui Dumnezeu, disponibilă acţiunilor de caritate, dar oarecum mai liberă faţă de anumite rigori canonice. Această societate este aprobată de Papa Pius al XI-lea şi este pusă sub patronajul Evanghelistului Ioan. Pentru instalarea comunităţii, Mgr. Ghika cumpără mănăstirea de la Auberive, aceasta fiind foarte veche şi necesitând fonduri importante pentru restaurare. Din mai multe motive această încercare se soldează aparent cu un eşec. Aici se adăpostesc refugiaţi ruşi, fugiţi de terorismul sovietic.

În iarna anilor 1926-1927, la sfârşitul unei Sfinte Liturghii, Monseniorul Ghika îi mărturisea unei călugăriţe, Susanne Marie Durand, autoarea cărţii „Vladimir Ghika, Prinţ şi Păstor” (Casterman):

„Mă stăpâneşte gândul şi dorinţa martiriului. Oare Domnul îmi va acorda, într-o zi, acest har pe care mă face să-l doresc?”

La sfârşitul anilor douăzeci, un nou proiect a luat fiinţă în viaţa Mgr. Ghika: el se hotărăşte să meargă să trăiască într-o margine de Paris, în cartierul cel mai mizer al său – Villejuif. La început nu este acceptat. E huiduit, hulit de mulţi dintre declasaţii în mijlocul cărora a ales să trăiască. Monseniorul nu se descurajează. Mai întâi se apropie de copii, apoi, încetul cu încetul, de ceilalţi nefericiţi: bolnavi, beţivi, atei, răufăcători. Pătrunde în sufletele lor, dezamorsând mecanismele răului. Pe mulţi reuşeşte să-i convertească. În tot acest răstimp întreprinde şi numeroase călătorii, cu ocazia Congreselor Euharistice, având de fiecare dată misiuni de îndeplinit: la Sidney(1929), la Cartagina(1930), la Dublin(1932), la Tokio(1933) unde dă împărtăşania leproşilor într-o leprozerie; urmează Buenos Aires(1934), Manilla(1936), Budapesta (1938).

Plecat spre Japonia, a întrebat un camarad de pe vas cum se spune în limba japoneză: “Doamne miluieşte”? Primit de împărat şi aflând de marea tristeţe a acestuia de a nu avea urmaş la tron, Monseniorul i-a pus mâna pe cap. Unul dintre gardieni a sărit cu sabia. Până atunci nimeni nu l-a atins pe Suveran. Însuşi prea Înaltul a făcut un gest de înţelegere către supuşi. După nouă luni împăratul avu un băiat… Actualul împărat al Japoniei s-a născut, aşadar, în urma rugăciunilor înălţate de românul Vladimir Ghika.

În 1939 revine la Bucureşti pentru a repune pe picioare leprozeria de la Isaccea, cu personal medical francez, pe modelul leprozeriei de la Tokio, Monseniorul urmând să devină duhovnicul aşezământului. Doi ani mai târziu, proiectul a fost respins de guvern sub presiunea autorităţilor germane.

În tot acest timp întreţine legături strânse cu greco-catolicii români de la Bucureşti. Oficiază pentru ei Liturghii în spitale şi în închisori. Conform unor mărturii, au avut loc câteva vindecări inexplicabile ale unor răniţi în stare foarte grav, doar sub influenţa rugăciunii sale. Aceste fenomene au continuat şi mai târziu, în timpul detenţiei.

După război, mai exact, după abdicarea forţată a Regelui Mihai, Prinţesa Elisabeta (cumnata Mgr.), doamnă de onoare a Reginei Elena şi Dimitrie(fratele Mgr.) însoţesc familia regală în exil. La Gară, când să plece a descoperit că nu are paşaport. „Dacă Dumnezeu mă vrea aici, aici rămân…”, se hotărăşte Mgr., aici fiind România. Se instalează la Surorile Saint Vincent de Paul.

În 1949 are loc, prin decret guvernamental, desfiinţarea ordinelor călugăreşti, spitaliceşti şi de învăţământ. Bunurile Congregaţiei Saint Vincent de Paul sunt naţionalizate şi trecute în patrimoniul statului. În această vreme, deşi i s-a interzis să mai oficieze Liturgii, Mg. Ghika continuă să slujească altarul, să îndrume tineretul, să asiste bolnavii şi muribunzii.

vladimir ghika pe strazile bucurestiuluiÎn ziua de 18 noiembrie 1952 este arestat pe stradă, pentru „trădare” şi „spionaj” în favoarea Vaticanului. Este dus la Uranus, închisoarea securităţii. La interogatorii este pălmuit şi tratat cu brutalitate, trecut prin şocuri electrice pentru a „recunoaşte” acuzaţiile ce i se aduc şi falsele „dovezi” ce i se pun în faţă. Prinţul, Monseniorul Vladimir Ghika, nu cedează. Este judecat de Tribunalul Militar din Bucureşti, la 24 octombrie 1953. Procesul a decurs abuziv. Monseniorul refuză să fie apărat de altcineva decât de el însuşi. La insistenţa judecătorului i se dă cuvântul avocatului numit din oficiu. Monseniorul iese atunci din boxa acuzaţilor, se opreşte în faţa avocatului, rostind, cu braţul întins: „Nu vă permit să vorbiţi în numele meu”. Avocatul tace. Preşedintele ordonă miliţienilor să-l scoată pe Monsenior cu forţa din sală. Acesta din urmă se opune, sprijinindu-se cu o mână de boxa acuzaţilor, cu cealaltă de banca avocaţilor… cu atâta forţă încât miliţienii sunt incapabili să urnească din loc acest om firav, cântărind doar vreo cincizeci de kilograme. În faţa acestui spectacol neverosimil, preşedintele ordonă plenului de judecată să părăsească sala. Când sala e golită, miliţienii îi scot pe acuzaţi. La câtva timp procesul se reia fără Mgr. Ghika. Avocatul îl declară alienat mintal. După proces este depus la Jilava. Acolo, în urma unei percheziţii corporale umilitoare, i se iau hainele preoţeşti. Rămas doar în maiou şi izmene, este îmbrâncit într-o celulă supraaglomerată, umedă şi rece. Părul alb, nobleţea expresiei îi determină pe deţinuţi, chiar fără să ştie cine era noul lor colocatar, să-i ofere câte o piesă vestimentară din puţinul pe care-l aveau şi care, pentru ei, reprezenta o mică şansă, în plus, de supravieţuire.

La sugestia Tribunalului Militar de a face recurs, Mgr. Ghika refuză: „Nu am încredere – declară el – în Tribunalul vostru: am văzut cum ne-aţi judecat; refuz să semnez cererea de recurs.” Ceilalţi deţinuţi îi urmează exemplul.

Familia sa a dat nu mai puţin de nouă domni Moldovei şi Ţării Româneşti. În 1938, simţind că poporul său are nevoie de el s-a reîntors la Bucureşti, unde a continuat să predice în micuţa biserică de lângă Aşezământul pe care l-a fondat cu măicuţele din Salonic. Ca o ironie a sorţii, astăzi, clădirea poartă numele de Institutul I.C.Parhon şi nu Vladimir Ghika. Fratele său a plecat cu trenul regal în iarna anului 1948. Preotul a rămas ştiind că rătăcirile vor fi tot mai mari şi chinurilor semenilor tot mai istovitoare. Continua să predice în numele Domnului şi scria. Îi scria fratelui său. L-au arestat în 1952 de pe stradă. Nu a rezistat chinurilor închisorilor şi a murit în 1954.

 

Pe baza epistolelor din gulagul comunist, Ana Boariu a regizat filmul “Fratelui meu din exil“. Fără puncte CNC, fără stipendii de la stat, cu pasiune şi credinţă a dat lumii un profil de SFÂNT AL ÎNCHISORILOR: Vladimir Ghika. Doar Digi Tv l-a distribuit în seara  Paştelui Catolic.

În închisoare şi-a consacrat tot timpul problemelor celorlalţi deţinuţi. Într-o seară le-a spus: „Închisoarea aceasta era sfântă şi noi nu bănuiam!”.

În ianuarie este dus la infirmerie într-o stare de extremă epuizare. Fiul amiralului Fundăţeanu, deţinut  şi el, îi poartă de grijă. În ziua de 1 mai 1954, Vladimir Ghika îi spune: „Azi vă ostenesc pentru ultima dată, de acum înainte nu voi mai avea nevoie de nimic. Peste patru zile voi muri.” N-a mai mâncat; a mai vorbit puţin pentru a le mulţumi celor din jur, s-a rugat mult. Conform biografei sale Elisabeth de Miribel, a murit în tăcere în ziua de 17 mai 1954.

Nu căutaţi minunile lui Vladimir Ghika. El a fost însuşi o Minune a Poporului Român.

 

Taguri: , , , , , , , , , , ,

Comentariu (1)

  1. Aug 31, 2013

    Neo

    Degeaba. Nu Sanctitatea msr. Vladimir Ghica a triumfat in Romania ci tortionarii lui.
    Ei au avut o viata priviegiata si mai au inca. Fraza “noi o sa fim ACOLO si peste o mie de ani”, spusa de un reprezentant al acestora, imi ramane in minte si suna ca un clopot de alarma.Nu s-a schimbat nimic.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.