După revoluţia din Decembrie 1989, unii s-au hotărât să facă bani, alţii să continue idealurile democratice. Din prima categorie face parte şi profesorul de istorie, coleg de-al mamei, MP, zis şi Anticul, cu accent pe a doua silabă. El a ştiut să pună în practică principiile înnoirii. Într-una din zilele fierbinţi ale contrarevoluţiei feseniste, profesorul a ajuns în casa unei neveste de securist, fiind recomandat de alte colege ca agent al schimbării. Tovarăşa devenită doamnă locuia într-o superbă vilă a unui industriaş timişorean, căruia comuniştii i-au naţionalizat casa. Avea o mulţime de tablouri vechi şi o mobilă Biedermeier din secolul XlX. Intrat în vilă, pe uşa din faţă, nu a servitorilor, încă din sufragerie, profesorul a luat un rictus profesional.
– Vremurile se schimbă, a spus către doamna aflat în capot.
– De aia v-am chemat, să mă ajutaÅ£i, a zis soÅ£ia securistului.
– UitaÅ£i aici Noua Biblie a mobilei.
A zis profesorul scoţând din geanta lui de piele uzată noul catalog Ikea.
Doamna, obişnuită doar cu Biblia reţetelor de bucătărie ale Sandei Marin, a axclamat mirată:
– Câtă frumuseÅ£e, ce simplitate, mult bun gust.
– Åži cu parfum de nou.
– Păi asta ÅŸi vreau să dispară amintirile, praful istoriei, scheletele din dulap.
– Dar mirosul a intrat ÅŸi în pereÅ£i.
– Să dau jos tapetul?
– Sigur că da.
– Cine să-mi facă aÅŸa o treabă migăloasă?
– Eu sunt doctor în mobilă timpurie, nu coÅŸar de funingine veche.
Femeia parcă nu-şi mai putea dezlipi privirea din volumul de înnobilat visele.
– Câtă culoare, fără gri, ce fier forjat la paturi, ce candelabre de hârtie creponată…
– ScoateÅ£i ÅŸi cristalurile!
– Boemia nu se mai poartă?
– Doar în muzee, distinsă duduie.
– PoÅ£i să-mi spui cucoană.
– Nu-mi permit.
– Vreau mobilă IKeeeeea!
Doamna era în extaz. S-a dus spre secreteire şi a dat drumul la pick-up.
– ÃŽmi doresc, aÅŸa după inima mea, o muzică proaspătă.
– Puhoiul schimbării va rade tot, distinsă doamnă.
– Oare să scot ÅŸi biblioteca?
– Păi cărÅ£ile cu Marx, Engels, Lenin, musai trebuie înlocuite.
– Åži ce pun în loc?
– Åžtiu un biÅŸniÅ£ar care aduce cărÅ£i la metru sau doar cotoare de aceiaÅŸi culoare. Sunt de vis.
– Dar cu mobila?
– Eu vă aduc ceva nou ÅŸi fain din Germania. Lux a-ntâia. Erste klasse.
– Dar ce fac cu Biedermeierul prăfuit?
– Asta nu e treaba mea. Vă hotărâţi ÅŸi-mi spuneÅ£i.
Anticul considera că discuţia trebuie încheiată. Aşa a învăţat dintr-o carte de vânzări şi nici nu-i făcea plăcere prea mare metamorfozele protipendadei. Voia doar să facă bani cu ea, nu să aibă asemenea prieteni.
Şi-a luat servieta ponosită de profesor şi s-a îndreptat spre uşă, fără a mai da mâna cu doamna.
– Păi, mă lăsaÅ£i aÅŸa? sări dezamăgită spre el.
– Rămânem în contact. Mai am ÅŸi alte drumuri. La revedere.
– Dar eu m-am decis.
– EliberaÅ£i vila ÅŸi vin cu marfa proaspătă.
– Păi nu mă puteÅ£i ajuta? Să scot mobila veche?
– Eu sunt Antic, cu accent pe tic, nu hamal.
– Dar poate ÅŸtiÅ£i pe cineva să mă ajute.
Profesorul cu magazinul de vise la subţiori pusese deja mâna pe clanţă.
– Poate , totuÅŸi… a îngânat ceva doamna.
– Am eu un PiÅŸta, se auzi de pe scări.
– VeniÅ£i înapoi, vă rog, nu vreau să mă prindă primăvara dezgheÅ£ului politic în asemenea hal.
Tacticos şi cu aparenţă de dezinteres, profesorul întoarse calea la un moment considerat ca fiind de maximă derută pentru ea. Ştia că asemenea personaje trebuie zăpăcite de cap. Aproape de uşă i-a şoptit că Pişta, ţiganul unguresc, rezolvă problema, cât ai clipi.
– Mă scapă de gioarse?
– Le scoate în stradă, aÅŸa ca la nemÅ£i.
– Păi nu vreau să vadă vecinii, plus că mă fac de râs.
– PiÅŸta nu cară decât până jos.
– Nu puteÅ£i să-l rugaÅ£i să mi-o ia de aici?
– PiÅŸta e doar cărător, nu Antik ca ÅŸi mine.
– Păi, dumneavoastră …
Mirarea căzu ca un dispreţ:
– Nu îmi murdăresc blazonul cu vechituri, zise profesorul după un cuget lung cât o aÅŸteptare ÅŸi-i dădu un număr de telefon al lui PiÅŸta.
– Åži eu ce mă fac?
– Să vă ajute domnul colonel!
– Păi a fugit în lume.
Rămasă sedusă şi abandonată, îl sună, totuşi, pe ţiganul cărător de mobilă, la un ceas după plecarea agentului schimbării, de care prinse oarecare drag.
A doua zi operaţiunea se realiză. Pişta s-a lăsat greu convins să ducă la gunoi mobila veche. Primind trei mii de mărci, se învoi. La câteva străzi alăturate, profesorul cu antikuri îşi freca mâinile. A doua zi plecă în Germania, unde primi un preţ bun pe Biedermaierul fraierei şi dintr-o mie luă şi ceva Ikeea.
Operaţiunea schimbarea a fost realizată în mai puţin de o săptămână. Toată lumea s-a declatat mulţumită. Profesorul a câştigat vreo 30.000 de mărci, cu banii din această primă afacere cumpărându-şi întâiul magazin de vechituri. Pişta şi-a luat un BMW şi doamna s-a schimbat radical. O operaţie estetică, o nouă casă luminoasă. Doar vecinii o mai ştiau de doamna colonel. Nu-i mai plăcea să i se spună aşa.
După un timp şi-a cumpărat un doctorat şi cerea tuturor să i se zică doamna doctor. Profesorul a făcut mulţi bani din naivitatea boierilor de modă nouă. Nimic nou sub soare. Are balta peşte. Asta era vorba Antikului, nu uitaţi cu accent pe a doua silabă.
–
Taguri: anticar, despre doamnele de securisti
