mariusghilezan.ro

Mulţi alegători se arată dezamăgiţi de partidele politice democratice. Sunt sătui de politicianisme. Şi asta nu numai la noi. Dar ce se întâmplă când populaţia cu drept de vot îşi pierde încrederea în formaţiunile tradiţionale? Au loc derapaje deloc previzibile, ducând inevitabil la violenţe, chiar războaie. Asta ca un răspuns la obsedanta întrebare, pusă de majoritatea prietenilor mei, dacă există alternativă la actuala clasă politică. A treia cale? (foto: The Guardian)

Ecoanarhismul e laţul naţiunilor pribege

Răul necesar poate fi şlefuit, îndreptat, dar nu poate fi înlăturat pentru că dincolo se cască prăpastia. Neprietenul României, Winston Churchill, avea să spună că nu pierde vremea cu analize şi strategii pentru că preferă să caute modele victorioase în istorie. Dincolo de democraţie e extremismul cu pedigree-ul dalmaţian. Şi aceasta ne întăreşte şi ne fortifică afirmaţia că anarhismul, latură consistentă a extremismului,  e laţul naţiunilor pribege.

În România, chiar dacă nu există o proiecţie doctrinară clară a marilor familii politice ale lumii, creştin-democraţii, social-democraţii, conservatorii, liberalii sunt totuşi reprezentaţi. Mai mult decât nimic. Cei care citesc correct istoria ştiu că partidele politice au apărut odată cu instituţionalizarea democraţiilor moderne, la începutul secolului al XIX-lea, din nevoia de a transforma confruntările violente între diferite facţiuni şi grupuri de interese din societate în bătălii simbolice, măsurate în voturi. Cele mai vechi partide, din punct de vedere al instituţionalizării efective, sunt Partidul Democrat din SUA (1828) şi Partidul Conservator din Marea Britanie (1832).

Yves Meny consideră că partidele europene sunt, în principiu, rezultatul a două mari perioade revoluţionare care au marcat istoria modernităţii: cele de esenţă democratică, apărute în secolul al XIX-lea, se comportă ca produse politice ale Revoluţiilor din SUA şi Franţa (1787-1789), în timp ce partidele de esenţă totalitară apărute în secolul XX sunt fie produsul direct, fie contra-reacţia Revoluţiei Bolşevice din Rusia anului 1917 (Meny, 1993). Ideea fundamentală că partidele politice care concurează pentru obţinerea puterii, respectând regulile jocului democratic, stau la baza sistemelor liberale, pluraliste, de tip occidental, este corectă şi validată de timp.

Extremismele au îmbrăcat diferite haine de-a lungul timpului: ale naţional-socialismului, bolşevismului cu diferitele sale ipostaze, legionarismului milităros sau ecologismul de guerillă, mai nou practicat cu mare determinare la scară globală. Dacă dezastrele primelor ideologii menţionate sunt cunoscute, cele ale Ecoanarhismului de tip bakunian de abia sunt percepute. Societatea, obsedată de grija zilei de mâine, alergată mereu pe scările bunăstării, nu bagă de seamă mugurii unei ideologii a gregarităţii, ca politică a unei mişcări ce sfidează regulile şi normele democratice în numele pretinsului drept haiducesc de A AVEA.

La Roşia Montană va avea loc în următoarele două săptămâni Adunarea Generală Reclaim the Fields, o grupare europeană a anarhiştilor mondiali, susţinută de forţe economice ce trăiesc din evaziune şi din haos. Sub stindardul unui aşa zis anticapitalism şi al întoarcerii la agricultură, reprezentanţii grupării, cunoscuţi în lume pentru terorismul ecologic manifestat (vezi Copenhaga, 2009, când au luat cu asalt clădirea unde se desfăşurau lucrările Conferinţei ONU pentru schimbări climaterice), nicidecum pentru performanţele economice ale programului epatat, au o structură de tip sectar. Acţiunile lor se termină invariabil cu bătăi cu organele de ordine. Nu oricine poate face parte din mişcare. Conducătorii sunt un fel de Guru cu drept de decizie şi de viaţă în organizaţie. În taberele lor de pregătire se învaţă cum să fii rebel, cum să hărţuieşti autorităţile, cum să nu te supui regulilor, cum să trăieşti cu puţină hrană, cum să faci prozelitism ecoanarhiei. Pe terenul lui Eugen David, săteanul făcut bolşevic de către Băsescu, tinerii vor lua lecţii despre supremaţia insubordonării şi a puterii haosului, faţă de normalitatea care te face sărac. La ceas de seară, sub steagurile unei legiuni străine (în occident serviciile secrete au ofiţeri sub acoperire în mijlocul manifestanţilor), imberbilor tovarăşi li se va povesti despre cum se mulge vaca, nefiind chemaţi să mulgă vaca. Ecoanarhiştii îşi vor campa suverana adunare în deal. Cei curioşi îi pot întreba dacă Robin Hood e din poveste sau din realitate. Ecoanarhismul e o nouă faţă a terorii.

Dar încă numele răului cei mai puţin rău este, totuşi, DEMOCRAŢIA cu avatarurile sale. Dincolo e dihonia şi teroarea.