mariusghilezan.ro

Andrei Afilipoaie are 23 de ani. O mare pasiune pentru pictură. Deşi a terminat Teologia, e masterand la o altă facultate. La insistenţele prietenilor săi a organizat primul său vernisaj în strada Toamnei 17. Aproape o sută de invitaţi s-au bucurat de explozia de culoare din operele sale. Pictează cu mare lejeritate. Mutându-se într-o garsonieră cu mobilă comunistă, într-unul din cartierele bucureştene, a schimbat într-o noapte sumbrul în voios, cromatica frigului în căldura culoriilor aprinse, unghiurile drepte în unduiri fine.

E atât de multă viaţă în peisajele sale, de stai să te întrebi acestea sunt culorile Paradisului? Dar pot fi totodată şi ale Infernului. Nudurile sale exprimă voluptate, marea cu aprinderile de foc premeditează furtuna, lascivitatea are flexiuni kamasutrice. E multă emoţie şi destulă trăire pentru opera unui debutant care din joacă a ajuns să aprindă şevaletul. Prin tablourile sale, fresce din opere naive, care au foc lăuntric, pasional, mistuit cu tandreţe, artistul incită la acţiune, nu doar la visare.

Dacă îşi va profesionaliza discursul iconic, va mai lucra la tainele umbrelor şi la simbioza dintre efuziune şi experimentalism va trece de la impresionismul courbetian, francezul care înmuia pensula în întreg spectrul cromatic, cunoscut prin expresia: “cum să pictezi îngerul când nu l-ai văzut?,” la expresionismul cartezian care lasă loc imaginaţiei, va deveni din aspirant un profesionist al artei.

Andrei pare a vrea să spună totul. E un viciu al debutului. Şi scriitorii tineri fac la fel. Pe tine ca spectator nu te lasă să te implici. Vrea să te seducă. Eh, ale tinereţii valuri…

Vernisajul pare a fi un succes. Puţini artişti se pot mândri cu vânzarea majorităţii lucrărilor de pe simeze încă din ziua vernisajului.