“Am fost întrebat dacă neg că tovarăşul Nicolae Ceau este cel mai mare filosof al epocii contemporane. I-am răspuns că da, neg, pentru că dumnealui nu se ocupa heideggerianeşte cu diferenţa ontologică, aia dintre Sein şi Seindes, el nu interpreta lumea, ci, ca om politic, o schimba conform indicaţiilor lui Marx din tezele despre Feuerbach, doar că avea toate şansele să ajungă un mare sociolog militant, mai mare chiar decât Miftode, cel mai strălucit epigon din şcola natanshoniană a Universităţii Cuzane de pe vijeliosul Bahlui. La şedinţele pecerii se lăuda că ne aduce pe toţi cei ce universitam la Iaşi – Toader Jucan, Alexandru Tofan şi subsemnatul – ca profi la şcoala generală din comună… ca să o întărească. Avea planuri grandioase în ce ne priveşte, însă, vai, rămânerea frăţânelui său în Belgia avea să i le dea peste cap.
Când a aflat că toţi trei ajunseserăm, la un moment dat, lectori, comenta sec: « La Iaşi, arunci o cheatră în aer, cade numaidecât în capul unui lector» (Lexiconul figurilor căjvănare – LUCA PIŢU)
Luca Piţu a fost un intelectual rafinat. Un greuceanu al culturii textelor. De aia nu-l ştii, cetitorule. Nu a apărut la tembelizor, dar a vorbit la Europa liberă în 9 noiembrie 1989, citeşte aici, când urlătorii de azi tăceau în front şi ascultau drepţi ordinele pecerii…
Ăsta da, GOLAN! Postmortem!
