Sunt sigur că am venit pe lume târziu
trebuia să fiu atunci, în gară la Sinaia,
să le împotrivesc artileria mea de brazi
– care nu se frâng niciodată –
sovieticilor din comânduire
când i-au dictat, lui, Regelui,
paşli.
Să ţip, nu doar să-mi lipesc la Yalta,
buzele de şina rece a Diktatului,
să opresc exilul şi rătăcirile
semenilor mei decapitaţi,
şi să pun predicatele să
declare război.
Vreau în Munţii Făgăraş
să lupt alături de eroii din rezistenţă,
în puţinele răgazuri de tandreţe,
să-i spun, la pieptu-mi cu grenade,
înţeleptei din Nucşoara:
“Elisabeta, nimeni nu moare din credinţă.”
Trebuia să fiu la Sighet,
instanţă pe pământ,
nu în armata de heruvimi
în robă,
să eliberez din temniţă
binele arestat
şi să-l duc
într-o firească şi dumnezeiască
guvernare
şi apoi să mă înalţ,
fără virtutea militară,
numai cu misiunea împlinită
a robului întru credinţă.
Taguri: marius ghilezan poezie, plecarea regelui, rezistenta din muntii fagarasi, Yalta