mariusghilezan.ro

Mare protest mare în Bucureşti. Virtual. Superlativele au fost doar în căsuţele de chat-uri ale salvatorilor. La chemarea lui Willy, Oreste şi toţi frakerii de net s-au adunat prin pieţe doar câteva mii, cu tot cu excursioniştii din Câmpeni, Pungeşti. Se pare că România reală nu suferă de tulburare de stres post-traumatică, aşa cum proclamau iniţiatorii mitingului. Lumea a preferat Lipscănia. Cu vin fiert şi pizza cât masa.

Mai mulţi jandarmi decât protestatari. Asta e puterea Naşului Tv, cel cu reacţiunea.  Unitisalvam #

Ce am sesizat e prezenţa obişnuită a chitului de salvare. Aceleaşi portavoci, slogane premeditate, tineri mânioşi, vindicaţivi, atotcunoscători, dornici să dea de pământ cu sistemul. Protestatarii sunt altfel decât pe vremuri. Blindaţi de gadget-uri atacă jandarmii, se dau cu fundul de pământ, asta când nu se izbesc în organele de ordine strigând: “Nu mă bateţi!” Ce au în comun toate mitingurile de azi sunt cel puţin trei lucruri.

1. Mulţi dintre protestatari fac pe jurnaliştii. Aceşti rabble-rouseri ai timpurilor moderne uzurpă calităţile oficiale ale scriitorului la gazetă. La fel ca neonaziştii în Germania. Recent, Asociaţia Profesioniştilor din presa clujeană a trimis presei un comunicat prin care precizează cu predicat că activiştii nu sunt jurnalişti.  Nu odată Oana Moisil, Raluca Duminicioiu şi toţi din şcoala activismului militant al lui Goţiu au agresat autorităţile. Nu-mi aduc aminte ca noi, în vreme tinereţii noastre, să fi spart roşiile pe masa unui ministru sau să-l mitraliem pe unul ca Ion Iliescu cu răpăitul întrebărilor tendenţioase. M-a interpelat şi pe mine odată activista Mosil: “Nu vă e frică de Dumnezeu pentru ce faceţi?” Asta ca o replică a opiniilor mele faţă de proiectul Roşia Montană. Ce să-i fi răspuns duduii înverşunate ca un picamer sovietic? În apărarea acestor activiste sare mereu Mihai Goţiu, poetul care şi-a pierdut în neantul epistemic al integrării în absolutul ecologist ţinuta de jurnalist. Am fost printre primii care i-au citit cartea Afacerea Roşia Montană. Susţine că e un demers jurnalistic. Dar audiatur et altera pars? Fostul său coleg, azi purtător de cuvânt la RMGC, Cătălin Hosu, i-a dat o replică pe măsură. Citiţi, aici. Cel din urmă recunoaşte că nu mai e jurnalist.

Mai mult, aţi văzut vreodată ziarişti cu cagulă? De aia a fost băgat în dubă şi site-ul de cultură.

Vlad Ursulean era un tânăr jurnalist care promitea. Avea nerv, verb şi talent. A şi publicat o serie de reportaje excelente. În locul unei redacţii cu spaţii deschise a ales Casa jurnalistului, o instituţie închisă, stipendiată de necunoscuţi, dar uşor de ghicit. Vorba colegului meu, Ionuţ Popescu, fost ministru de finanţe în cabinetul Tăriceanu, cum să te duci până în SUA şi să scrii numai despre lipsa de apă a unei comunităţi?

2. Protestele au scenarii trase la indigo. Profesioniştii activismului civic adună prin metode specifice noilor tehnologii lumea la mitinguri. Mai mult, caută scandal cu lumânarea: ocupă străzi, se răţoiesc la jandarmi şi înjură toată clasa politică.  Nimic nu mai e spontan. Totul e previzibil. Parcă regizat de dinainte.

3. Nu au lideri. Oreste, Naşul, Willy (nu pinguinul) sunt doar saltimbanci cu agende ascunse. Nimeni nu vine să pună un proiect alternativă, chiar dacă Naşa mare, Alina Mungiu-Pippidi, îi moşeşte pe mulţi bătători din peturi.

Activism vs jurnalism

Activismul  este incompatibil cu jurnalismul. Sunt meserii distincte. Tinerii din prima categorie sunt pregătiţi în tabere speciale (după reţete îndelung exersate în occident), fiind antrenaţi în acţiuni de revoltă, în interesul unui grup nevăzut, în scopul de a satisface acestora nevoile economice. Instruiţii fac prozelitism printre cei dornici de socializare şi care nu-şi pun prea multe întrebări.

Dacă misiunea activiştilor este necunoscută, cea a jurnaliştilor este bine definită: satisfacerea interesului public, avid de cunoaştere, în toate domeniile, de la sport, cultură, până la politică. Sigur că şi jurnaliştii au opinii, dar rubricile de comentarii sunt separate de materialele de presă (ştiri, reportaje, anchete, articole).

NICI REVOLUŢIILE NU MAI SUNT CE-AU FOST. LUMEA SE SCHIMBĂ, DOAR PĂPUŞARII SUNT MEREU ACEIAŞI.