Medi și puiul de lăstun

Medi, cu ochiul sticlos şi clonţul ei mare cât veacul, trăncăneşte despre moarte şi viaţă puiul de lăstun aşteaptă lămurirea.

Ultimul jucător al Ripensiei a plecat puţin

Gheorghe Glisici, extrema stânga a juniorilor Ripensiei Timişoara, a plecat să reîntregească echipa celestă. A fost ultimul supravieţuitor al epocii când cluburile româneşti jucau de la egal la egal cu marile formaţii europene.

Italia sub zodia celor “5 stele”

Mişcarea “5 stele,” ultranaţionalistă, înfiinţată în anul 2009 de comediantul italian Beppe Grillo,  a obţinut ieri, conform Exit-Poll-urilor, 29% din sufragiile alegătorilor din cizmă.

Ruga lui Ezicăprar

Penalii scoate-i la raport, femeie, cu denunţuri scrijelite pe beţe de cort, adu-i ruşinaţi în lanţuri,

Cruduţa şi Marele Urs

Cruduța era un vrej în pădure. Licuricii și fluturii de noapte au vegheat-o. Unchiul Sam, stăpânul pădurii, a avut grijă ca ea să fie udată, tunsă, frezată și pregătită pentru ziua venirii Marelui Urs. Te-ai fi așteptat să i se citeşte

Președintele Academiei ar susține Proiectul Roșia Montană ”dacă interesul economic e serios”

”Dacă interesul economic e serios, mai sacrifici un pic şi din mediu şi poate chiar din arheologie. Dar să ştii măcar pentru ce te sacrifici,” astfel s-a pronunțat în adevărul.ro, Ion Haiduc, despre Proiectul Roșia Montană, pe care l-a negat vehement în ultimii ani.

Precizez că la invitațua Fundației Soros a participat în 2004 la Centrul de Informare de la Roșia Montană și a redactat un raport împotriva proiectului.

Orice intelectual poate să-și facă idee despre beneficiile proiectului din prima dezbatere națională lansată în spațiul public.

Rândurile activiștilor ecologiști se subțiază.

 

Taguri: , ,

Articole asemanatoare

Commentarii (2)

  1. Oct 9, 2013

    flesh

    Articolul prezinta ciuntit ce a spus presedintele Academiei Romane, iar ultima propozitie e trasa de par complet.
    Ionel Haiduc a mai spus ca exploatarea la suprafata la Rosia Montana nu este acceptabila.

  2. Nov 24, 2013

    U R A N U S

    In primul rand, academia romana este o institutie supradimensionata pentru orice standard(sa ne comparam -acum doar cu Franta) , populata in proportie de peste 75% de plagiatori si pupincuristi la adresa puterii, fara nici un real merit academic: rezultatele dezastruaoase ale tarii,in toate directiile, sustin acest adevar.Iar acest individ, cu nume predestinat de hot , este inca o dovada a lichelismului la nivel academic, adica a fost impotriva ani la rand, iar acum vrea sa sacrifice un pic din mediu si arheologie (i s-a aruncat osul!), pentru a permite o exploatare cu efecte toxice pentru mediu si inca pentru un mineral absolut neimportant, important doar pentru speculatii si pentru cei care vor sa mai dea inca un tun tarii, acestia fiind “conducerea” Romaniei.Aurul a fost si este un material fara importanta reala economica, insa raspunde nevoii de satisfacere a frivolitatilor umane si -astfel- a ajuns o falsa valuta forte, care prin speculatii, poate darama reala piata de produse de orice fel.Exploatarea acestuia se poate face in continuare prin metodologia clasica, pentru a face bani multi, Romania are miliarde de tone de aur verde, la suprafata, dar prefer sa vanda si pamantul strainilor, in loc sa recolteze acest aur verde, cu inestimabila valoare.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.