mariusghilezan.ro

În Țarina lui David din Roșia Montană, de sus în deal, unde s-a mutat Fân Fest-ul anul acesta, doar muzica de seară mai ține adrenalina să nu cadă naturelul simțitor. Și să nu se audă țurțurul din noapte cum cade în roua de șoapte. Noroc de Bachus. Dar și băutura e scumpă și puțină. După bețiile de seară, activiștii de seamă nu prea mai au chef de plenare a doua zi. Așa e la ei. PLENARĂ. Îngrozitor reloaded istoric. Groaznic de borring e Florin Poenar de la CriticAtac. Sec, uscat și peltic la idei. Claudiu Crăciun și Mihnea Blidariu au reușit în două ore să adoarmă lumea din cort cu plictisitoarele lor istorii despre cum au protestat în ianuarie și februarie. Cred că cei din grupa mică a ascultătorilor aveau aceleași stări pe care le suportam când bunicul ne povestea de front. Nici Mihai Goțiu n-a rezistat tentației la o aghioasă, într-o altă plenară.

Bunici despuiate și fete grăsane, urcă greu coama munților. Mă întreb ce fac tot anul? Bagă doar hamburgheri și like-uri pe facebook? Scapă și ele odată vara și nici de înțărcat nu sunt bune. Taurii sunt în Italia. În rest, hipsteri tăcuți. O nesuferită liniște peste Roșia Montană. Semn de civilizație sau de sictir. Încă nu știu.

Localnicii suportă greu desantul sutelor de salvatori. Dar niciun reproș. Curioasă comunitate minieră. Oamenii,, deși suferă din cauza “dușmanului nevăzut”, nu reproșează ‘împotriviților” nimic.

Viața curge agale, ca la munte. Unii cugetă și alții șed. Îți vine doar să șezi la o nefiltrată corporatistă, că berea manuală nu se face.

La atelierul tinerilor mânioși m-am simțit ca la televizor. Unde căutam nervozitate, am găsit aceleași bocete cu ale analiștilor neamului: că Ponta i-a dezamăgit, că partidele nu-i mai reprezintă, că sistemul e tot mai grețos. Dar, frate, puneți mintea și fă-ți o mișcare, fă și tu ceva!… Ideologul Florin Poenar, băgat ca musca în șezutul calului, a comis maxima: “Partidele au aparținut secolului XlX”. La așa clasă politică, așa tineret mânios, care se va mai nevroza când s-o găta cincinalul. După Jos Băsescu! n-au alte idei. Cum e turcu’, așa-i și pistolu’  , ar fi zis străbunica mea dacă mai trăia.

La Reduta Fân Fest se pun grătarele. Prețuri cam de Kilimanjaro. O apă plată 4 Ron. Noroc că la Cantina Goldului, o ciorbă de legume e 2,5 RON și un șnițel, vorba neamului, cât capacul de la WC, e sub cota psihologică de 9,9 RON. Prețuri de aur, deh. Ca la corporatiști.

Sus, la 4 km, e butica adusă cu greu. Privatul din Cluj urcă grătarul și mesele. Lumea se simte în Țarină super. În acord de caval, un grup se unduiește. Pe bune. Dacă nu ar veni seara s-ar mai legăna și când citești.

Nu te-ai plictisit? La urmă e povestea. Două nebune, Charlotte Grace și Lucy Mellor, Șarlota grațioasa și Lucica lui Baptistu’, au povestit în Biserica Unitariană cum au ocupat ilegal proprietățile unor oameni de afaceri. Împreună cu alte 18 persoane, au organizat acțiunea de ocupare a unui spațiu privat, în semn de protest față de construcția celui de-al treilea terminal de pe Heathrow.  S-au agățat de o prevedere legală că un spațiu liber poate fi ocupat temporar pentru locuit. Și așa s-au mutat cu cățel și purcel în suburbia londoneză ducând o viață primitivă: “moară de piatră, colectare de apă de pe acoperiș, zarzavaturi eco șamd”. Blondele nebune au târât proprietarii vreo patru ani în instanțe. I-au amenințat cu Strasbourg-ul, locul de judecată al Curții Europene a Drepturilor Omului. Și protestul continuă. Fetele au sponsori de calitate. Marfa lor se vinde dublu în piață, pentru cu lumea simpatizează cu ele. Aici, demult, ar fi fost urcate-n dubă.

Poate nu aș fi mers să le ascult povestea nebunelor din Londra dacă nu aș fi stat de vorbă ore întregi cu  David Jennings, de la Oxford Archeology, despre protestul activiștilor britanici. În timpul acțiunilor de descărcare arheologică, așa cum prevede orice lege europeană, s-au descoperit niște morminte din secolul XlX.  Brusc, moştenitorii s-au trezit că revendică osemnitele, celor părăsiţi în negura vremii. Mai mult, au cerut şi despăgubiri de la companie.Nimic nu-i pe degeaba pe lumea asta, zicea bunica mea.