mariusghilezan.ro

În timpul discursului despre politică internă a preşedintelui României din Camera jumătate goală a Parlamentului, reprezentanţi ai Clubului bloggerilor liberali au aruncat manifeste şi l-au huiduit şi au scandat minute în şir “Regele Mihai!” Spre suprinderea sălii, Traian Băsescu a spus: “Mergeţi după el şi CHEMAŢI-L!”

Aşadar, cum poate fi interpretată acest mesaj?

Conform art. 88 din Constituţie, preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii. Fie a recitit sondajul din 2008 al IRECSON, care evidenţia faptul că românii asociăză astăzi Casa Regală cu păstrarea tradiţiei (73%), mândria naţională (58%) şi identitatea statală (52%), iar aproape 70% apreciază contribuţia Monarhiei constituţionale la dezvoltarea şi modernizarea României sau şi-a dat seama în ceasul al doisprezecelea că Regele Mihai este singura personalitate credibilă care poate reuni forţele deomocratice, spre onoarea preşedintelui,  fie a spus în băşcălie, ceea ce l-ar dezonora. Domnia sa poate să meargă în faţa forurilor reunite şi să condamne Republica, la fel cum a condamnat şi comunismul. Se ştie din istoria politică, în situaţii limită s-au impus soluţii excepţionale. Un act de mare curaj politic şi de viziune europeană se poate ascunde în îndemnul preşedintelui. Şi Traian Băsescu o poate face. Aşa cum ne-a obişnuit, nu este un lider al jumătăţilor de măsură. Nu contează ce a spus despre Regele Mihai. Din psihologia mulţimilor ştim că memoria colectivă este de scurtă durată. Şi mai mult, o populaţie în derută caută un erou. Şi eroul este în viaţă: Regele Mihai. Obişnuit să ticluiască fel de fel de planuri de acţiune, preşedintele poate face un pas strategic înapoi. Consilierii săi politici ştiu mai bine ca şi noi dictonul leninist: un pas înainte, doi paşi înapoi. Conducând mişcarea naţională de restauraţie, poate ajunge chiar prim ministru al Coroanei. Ştim că acesta este postul pe care l-a vizat întotdeauna. Şi chiar are o şansă în condiţiile în care principalii săi adversari politici n-au fermitate, vigoare şi determinare.
Dacă Traian Băsescu ar face o mişcare cât de mică în sensul deschiderii către Casa Regală ar lăsa grupul Grivco: Ponta&Antonescu în ofsaid şi după alegeri.

Pe manifestele răspândite de la balcon apare un text al demisiei inspirat de postarea mea mai veche:

Administraţia prezidenţială, document unic: Actul de abdicare al lui Traian Băsescu

În spaţiul public există deja o discuţie dihotomică: monarhie vs republică. România a atins din nou febra politicii. Societatea este divizată. În loc să se folosească argumente, în favoarea unei forme de guvernământ sau alteia, regimul politic actual, prin grupurile sale informale, acreditează ideea că cealaltă formă de guvernământ predispune uzurparea puterii legitime şi constituţionale, fie este o formă depăşită istoric. Nimic mai fals. Cele mai puternice state europene sunt monarhii. Casa regală română se înrudeşte cu majoritatea Regilor şi Reginelor.
Apărătorii esthablishmentului politic susţin că actuala formă de guvernământ nu poate fi schimbată. Constituţia poate fi revizuită, cu excepţia a trei articole, printre care şi forma de guvernământ, republica. Aşa a gândit-o Iorgovan, pentru a satisface o putere politică la un moment dat. Părintele Constituţiei lui Ion Iliescu s-a inspirat din legea fundamentală franceză care stipulează că forma de guvernământ, Republica, nu poate fi schimbată.
În definiţia clasică, regimul politic interferează cu forma de guvernământ. Titularul puterii este de neînlocuit pe cale democratică. În literatura contemporană, această definiţie este abandonată, în sensul că fiecare naţiune poate decide la un anumit moment, prin reprezentanţii săi, să-şi schimbe forma de guvernare. Din punct de vedere al doctrinei constituţionale, legea fundamentală a unui stat este un acord între societate şi stat. Când oamenii nu mai au încredere în instituţiile statului, atunci acest contract social trebuie schimbat. Nu revizuit.
Sigur că nu vom dezbate aici diferenţa dintre “revizuire” şi “schimbare.”
Scrierea unei Constituţii este expresia suveranităţii naţionale şi se realizează prin intermediul unei adunări numită constituantă. Nicio supra-lege nu se poate opune voinţei unui for reprezentativ. Pentru ca forma de stat să fie schimbată aceasta nu se poate realiza decât prin declararea următorului Parlament drept adunare sau putere constituantă, singura în măsură de a scrie şi a rescrie Constituţia. Conform analizei specialiştilor aceasta ar trebui să se facă în trei etape. Prima oară se schimbă articolul 152 cu privire la limitele revizuirii şi desfiinţarea Curţii Constituţionale, atribuţiile acesteia fiind preluate de Înalta Curte de Casaţie. Apoi articolul 1(2) “Forma de guvernământ a statului român este republica.” Se supune dezbaterii naţionale forma de stat cea mai potrivită contextului actual. Nu mai puţin de şase luni, pentru ca toate elitele sociale să-şi poată exprima părerea. În cazul în care se obţine o majoritate parlamentară se va schimba cu “Monarhie”cuvântul “republică,” ca formă de guvernământ. În final, referendumul. Dar acesta doar după o campanie serioasă de informare.
Obişnuit mereu să ne surprindă, Traian Băsescu poate schimba radical nu numai agenda publică, ci şi o formă de stat străină spiritului românesc. Şi face, după părerea mea, un act istoric.
Am spus, repet şi susţin, niciodată vreo formă de guvernare n-a făcut atât rău naţiunii române ca Republica. Poate schimbă ceva în ultimul ceas. Regele domneşte şi nu guvernează. Partidele sunt cele care propun numele primului ministru. Şi aşa poate îşi va vedea visul cu ochii.
P.S. Pentru o mai simplă edificare: a se vedea cazul lui Franco. Spania anilor ’70 se confrunta cu situaţii similare. Mişcarea sa era divizată în diverse facţiuni. El l-a desemnat ca succesor pe Juan Carlos, care în 2015 va aniversa a 40 de ani de domnie. Franco este considerat una dintre cele mai proeminente figuri politice ale secolului trecut.