Când zevzecii stângii
uneau proletari în stradă,
într-un Paris sub asediul militar,
încoronat cu Les fleurs du mal,
hedonistul scriitor dobora romantismul
pentru a urca boema, sus în stal.
Vindecat de melancolie
dar nu şi de bolile vieţii,
la capătul visării, pe treapta urcării
la o masă din Café Guerbois,
îi organiza învăţăcelului,
jucător la bursă
şi pictor de ocazie,
viitorul eliberării de idealism
prin exotism în artă cu plăcere
pentru ziua când el va fi doar simplă literă moartă.
Cuibăriţi în fum şi adânciţi în vorbărie,
cei doi nu auzeau împuşcăturile aproape perfecte
duelul de afară li se părea operă bufă
sub plafonul îndeajuns de căzut
nu-i interesa cum de departe
Gambetta împingea monarhia pe scări,
iar revoluţionarii de aproape urcau republica
în podul indulgenţelor comunale.
.
Sena era de departe albastră
aproape închegată de sânge nobil,
apăsaţi de gradena timpului
cei doi făceau
smintite schimburi de ştafetă,
transfer de spirit aventurier,
pentru depărtata apropiere prin artă.
Bătrânul recita:
“Gitana Carmen: ten de smoală,
păr abundent de abanos,”
iar tânărul dobândea virtuţi.
tărâmul de extaz, linişte şi artă
căuta magicianul cu o singură culoare.
După ani, sub un palmier,
l-am lăsat pe Münchhausen,
baronul de dincolo de chipul exagerării,
printre Emailuri si camee,
mi-am zis, stropit de picurii de sare,
sub soarele impresionist la tegument,
expresionist la fresca veşniciei,
Gautier s-a întrecut pe sine,
cred că plutesc
în paradisul lui Gauguin.
Fără lecţia de taină
de sub acoperişul povârnit
Café Guerbois-ul, salvat prin boemă,
Pe plajă, dezbrăcat de platitudini, gândeam aşa:
muritorul instruit la nemurire
n-ar fi urcat arborigienii
în înălţimi de frescă, sfinţi exotici
De unde venim? Ce suntem? Încontro ne îndreptăm?
o altfel de capelă sixtină.
Dacă n-ar fi iubit aventura,
mai mult decât efemera-i viaţă,
n-am fi ştiut “Arearea”
-expresia bucuriei polineziene –
sintetica lumii pastorale.
Putea fi burghez al lumii pariziene
servit de curteni, bunic bogat,
a preferat să mute în Tahiti
vrerea mentorului:
exotism prin artă.
Exerciţiul memoriei?
Băştinaşii din Atuona n-au furtuni în creier,
doar pe mare,
niciun metis din insulă
nu-ţi poate arăta unde,
pictorul de geniu cu a lui Vahine
ridicau pânzele corăbiilor
a lumii noul model
din Casa Plăcerii,
aproape de atolul de coral.
Arearea rămâne rupestra mărturie
a trecerii exoticului în absolut.
De la justiţiarul Zola şi certăreţul Duranty,
prin Monet, Renoir şi Sisley,
instituţia de pierdut vremea,
Café Guerbois, e tot acolo,
doar fotografia mesei cu discipol şi maestru,
strategic mutată în seiful norilor
Or fi pregătind oare cei doi
revolta îngerilor?
Taguri: arearea, baudlaire, Café Guerbois, florile raului, paul gauguin, theophile gautier
