mariusghilezan.ro

– Vine tsunami, vine potopul!
Frumoasa cu ochi migdalaţi pierde vocea,
în vânt  cu pălăria,
şarla de uragan fură tot
fata ştie de la şcoală, când marea se resoarbe,

dragonul setos inspiră adânc
şi ţipă bulgări de foc
de crapă continente
şi omul credincios, smerit pe plajă aşteptă,
nu bagă de seamă, smintita gâlceavă.

Tenebrele vulve ale iadului puroi,
umplute în fund cu pietre şi smoală,
atacă perfid ai luminii arhangheli,
mahmuri în post, ce santinele,
Cântecul Raiului e prea siropos.

Cerberii scăpă din cingătoare
răzvrătiţii morţii în chip de vulcani noroioşi
se încolonează pletora Infernului  în zale de ură
pe creste de valuri şi spumă de mare
sub astrul măreţ, legănat melodios,
lumea bună picoteşte, în tihna răspărului de raze.

Oameni buni, băgaţi de seamă:
– Vine tsunami, vine potopul!
Şi vocea suavă părea o dangă rătăcită
Din zare, pucioase comitete
umplu fregate aduse ad-hoc
e apa cât casa şi malul se trage
la fel ca cearşaful în zbaterea brutei
frumoasa cu ochi de migdale, suavă, plăpândă, dar bravă,
cu ultimă suflare şi forţă-n braţ
îl urcă pe Enay, prăjitorul de crabi,

pe frunzele rânjitului palmier
puternic ca o vrajă.

– Vine tsunami! Vine potopul!
Zice Alu, fata cu studii nipone, şi ochi migdalaţi,
sub arcuiri juvenile,
şi-l strânse în braţe, demult îl dorea,
o ploscă de sare marină şi-un peşte spadă-i lovi
cei doi se treziră vecini de colivii
cu doi străini pe stâlpul de vizavi.
puterea memoriei îi incită
ridică tunurile de  filmare.
Aşa cei patru fericiţi ai sorţii
îşi scot din spaima copleşitoare
galantele zâmbete ale supravieţuirii
şi învaţă degrabă să nu privească în jos,
dezastrul şi apa cum spală colibe, plantaţii, esplanade.
Îşi cuibăresc în sine.gruparea,
ca nişte pui cu gâturi golaşe,
n-au aripi să zboare, nici voce să cânte,
scăpatul de moarte e prins în filmul cel nou
vechea peliculă se duse-n pustie
Nu-i timp de pierdut, începe filmarea
din cer cad salvatorii.

O frânghie coboară
ca la un semn ridică
şirag de mărgele şi pom burduşit,
hotelul de cinci stele şi anticul lui peşte prăjit,
străinii îşi trag în sus lingouri, seifuri de bancă,
tulumbe de moşi şi babe-îngrozite
urcă în burta fregatei de aer
nu pleacă măgăoaia pân la ultimul proscris
cu asigurare,
în jos biletul de moarte e deja scris.

Sub ape mai gâlgâie fiorduri de viaţă
Cei patru-s la mijloc, continuă filmarea
De sus, puşcaşul cu stele coboară pe-o aţă
rapid să urce uitaţii pe stâlp,
au rang înalt, nu-i poţi lăsa
pradă la crabi.

Enay şi Alu cer o dispensă
vor să plece şi ei cu lumea cea bună
de sus li se cer ale poliţelor cod
Ei strigă “Jos e prăpădul şi moarte!”
Dar limba lor nu intră-n codul de bare.

(din volumul în curs de apariţie Exotikalos)