Până în 1945, odată cu instaurarea Guvernului Groza, nimeni nu a contestat Dinastia română, timp de peste 80 de ani. Chiar şi pe vremea dictaturii Regale, românii nu s-au dezis de Suveran.
Imnul Regal se cânta în toate şcolile de dimineaţă. Pe pereţii claselor era portretul Regelui. Nu a fost nevoie de nicio schimbare de drapel, stemă sau text al cântecului.
Bunicii noştri au murit cu gândul la Restauraţie. Să vină cineva să nege, cu argumente.
Republica s-a instaurat prin forţa Armatei de ocupaţie sovietică. Actul de la 30 decembrie s-.a comis sub ameninţarea uciderii a 1.000 de tineri în faţa Palatului Elisabeta.
Când s-a abolit Monarhia, poporul român nu a fost consultat. Deci, orice constituţionalist de bun simţ, ştie că democraţia plebiscitară acţionează în oglindă, într-un cadru definit de Legea fundamentală.
Regele Carol l a făcut 78 de instituţii în mai puţin de 17 ani. Multe dintre acestea, Ateneul, Banca Naţională, CEC-ul, Biblioteca Central Universitară, Muzeul Naţional de Istorie etc, funcţionează şi azi.
Cei patru preşedinţi ai României au dus instituţiile statului în cele mai degradante poziţii publice. Niciodată românii, în întreaga istorie, nu au dispreţuit în asemenea hal autorităţile.
Nu în ultimul rând, Regele este un simbol şi un garant al echilibrului sociale. El este rege atât al socialiştilor, cât şi al liberalilor. Regele constituţional este cel care domneşte, nu guvernează.
Cele mai puternice state ale Europei sunt conduse de monarhi: Belgia, Denmarca, Olanda, Norvegia, Spania, Suedia, Marea Britanie, Monaco, Luxemburg, Andora. Familia regală a României este înrudită cu toate acestea.
Preşedinţii nu au fost unşi niciodată cu Mirul Sfânt.
Nici un preşedinte nu s-a bucurat de mângâierea unui milion de oameni într-o singură zi, cum a fost de Paşte 1992.
PS. Prietenul meu Şerban Madgearu, nepotul ilustrului economist ţărănist, mi-a spus sec: “Pierzi vremea să le dai ălora argumente”
Taguri: 90 de ani, argumente pentru monarhie, Dinastia română, monarhie vs republica, Regele Carol l, regele mihai
Commentarii (2)
Oct 28, 2011
Despre Demnitate
Serviți și de aici încă vreo câteva argumente istorice:
http://despredemnitate.wordpress.com/2011/10/25/cum-au-disparut-monarhiile-din-europa-de-est/
Dec 15, 2014
Marius Ghilezan: “Bunicii noştri au murit cu gândul la Restaurarea Monarhiei.” | Monarhia Salvează România
[…] Argumente pentru cei care se luptă cu republicanii […]