mariusghilezan.ro

În fiecare an în ziua de 30 decembrie mă cuprinde o tristeţe înfrigurată. Stând la cald, mă revolt cum cozile de topor ale Moscovei fac casting la ore de vârf vorbind despre “binefacerile” crivăţului poreclit Republică. Este ziua în care un grup de kominternişti au instaurat un regim nelegitim până azi.

O scurtă incursiune în istorie nu strică. La sfârşitul lunii noiembrie 1947, Majestatea Sa Regele Mihai pleca în Anglia, unde a fost invitat să participe la nunta fiicei regelui George al VI-lea, prinţesa Elisabeta. După alegerile din 1946, câştigate fraudulos de comunişti, după oribila înscenare de la Tămădău din 14 iulie 1947, partidele istorice intră în agonie şi se autodizolvă, liderii lor sunt aruncaţi în puşcării, era limpede că România fusese proiectată pe o traiectorie bizară, iar instituţia monarhiei reprezenta un ultim obstacol în calea sovietizării României. În această atmosferă încordată, se pare că regele a luat în calcul ipoteza de a nu se mai întoarce în ţară. Conducătorii comunişti trăgeau nădejdea că Majestatea Sa nu se va mai întoarce.  La nuntă, Mihai I o cunoaşte pe prinţesa Ana de Burbon-Parma, de care se îndrăgosteşte fulgerător. O cere pe loc în căsătorie, iar logodna se oficiază imediat după plecarea de la Londra, în Elveţia, la Laussane. Evenimentul este anunţat guvernului prin mareşalul palatului, Dimitrie Negel. Guvernul răspunde că nu este de acord cu această căsătorie, invocând precedentul istoric al căsătoriei morganatice a lui Carol al ll-lea cu Zizi Lambrino. Sfătuit de personalităţi britanice şi americane, între care Winston Churchill, Regele continuă să susţină Coroana Română.

Regele Mihai petrece un Crăciun plin de griji pentru ţară la Sinaia, alături de mama sa Elena. Simţea o presiune uriaşă. Liderii partidelor istorice erau arestaţi. Armata Roşie stăpânea ţara. În seara de 29 decembrie, Negel îl anunţă pe tânărul Suveran că este invitat urgent de Petru Groza la Bucureşti, pentru a discuta o „problemă de familie”. A doua zi, de dimineaţă, Regele Mihai şi mama sa Elena se prezintă la palatul Elisabeta. Familia regală nu ştia că garda regală a fost arestată şi înlocuită cu trupe ale Ministerul Afacerilor Interne şi cu soldaţi ai diviziei „Tudor Vladimirescu”, alcătuită în URSS, că aveau toate legăturile telefonice tăiate sau că întregi coloane de blindate încojuraseră zona. La întâlnire, Groza vine însoţit de Gheorghe Gheorghiu Dej, liderul PCR. Primul ministru poartă ostentativ la vedere un revolver. „Problema de familie” era propunerea unui „divorţ prin înţelegere”. „Divorţul” Regelui de ţară. Scoate din buzunar actul de abdicare şi îi acordă monarhului câteva minute pentru a-l semna. Regele se retrage să studiaze documentul, apoi revine şi îi cere lămuriri primului ministru. Acesta îi răspunde furios că, dacă nu semnează abdicarea, o mie de studenţi arestaţi în urma unei demonstraţii promonarhice vor fi executaţi. Bulversat de şantaj, speriat că vor recurge la crime, Regele semnează. Împreună cu mama sa se întoarce la Sinaia. La palatul Foişor, încep să-şi facă bagajele pentru un lung exil.

În seara de 3 ianuarie 1947, Regele Mihai şi mama sa, sub escorta Siguranţei, ajung pe peronul gării Sinaia, păzit de două rânduri de ofiţeri care stau cu spatele, pentru a nu-i putea privi. Cei doi urcă în tren, cu destinaţia Lausanne. Unul dintre soldaţi se întoarce şi este podidit de plâns. Un grup de fete, venite de la Bucureşti, sărută şina. Toate cele opt vor fi arestate.

În ziua de 10 ianuarie 1948 principesele Elisabeta de România şi Ileana de Habsburg sunt nevoite să ia calea exilului. Pe peron se întâlnesc cu Monseniorul Vladimir Ghika, cel de cârând devenit sfânt. Constată că şi-a uitat paşaportul. Cu gluga trasă pe cap se întoarce spre oraş nu înainte de a spune: “Poate că aşa a vrut Bunul Dumnezeu ca eu să rămân”. A mai ţinut slujbe câţiva ani la Biserica Sacre Coeur, până ce a fost arestat, ulterior ucis în Puşcăria de la Jilava.

„Am plecat cu moartea-n suflet”, avea să declare cel din urmă rege al românilor. Se închide astfel un capitol fundamental al istoriei noastre. Urmează infernul comunist care nu s-a sfârşit nici azi.

Republica este ilegitimă în România pentru că s-a impus prin şantaj şi ameninţare. Poporul nu a fost întrebat dacă vrea să renunţe la forma de guvernământ. De aceea, orice propunere de organizare a unui referendum este ticăloasă.

În drept se vorbeşte despre decizii în oglindă. Dacă Majestatea Sa a fost alungată printr-o decizie a guvernului, de ce nu s-ar putea face restauraţia printr-un gest similar?

Domnul Corneliu Coposu, un apropiat al Regelui, vorbea despre Restauraţie, nu despre revenirea Monarhiei. La un moment dat ne spunea că dacă ar fi în putere ar semna un contract pe o perioadă limitată de timp cu Majestatea Sa pentru gestionarea relaţiilor de putere. A plecat şi tocul semnării documentului e ascuns în penarul unui vremelnic prim ministru.

Istoricul Adrian Cioroianu spunea recent că dacă Iohannis eşuează după cinci ani: “garantat vom avea Monarhie.” Nu dorim eşecul nimănui, doar sănătate celui mai longeviv Suveran al Europei, detronat ilegitim.

Dumnezeu i-a dat o viaţă lungă. Le-a supravieţuit tuturor detractorilor săi. Şi aici cred că e maxima biruinţă.

Casa Regală Română a scos din noroi o populaţie şi i-a dat postura de naţiune. Comuniştii au readus-o în feudalism.