Azi, 28 ianuarie 2012, se împlinesc 20 de ani de când Corneliu Coposu putea să dea lovitura de stat. N-a făcut-o! Iliescu spunea că i s-a pus “sula în coaste.” Putea să i se pună sistemul guler. Seniorul avea peste 100.000 de oameni pe străzi. Muşcam din buze şi priveam la televizor, din îndepărtatul loc al devenirii mele: Timişoara.
foto: Emilian Săvescu
Putea să o facă. Nu a făcut-o! De cel puţin cinci ori l-am întrebat. De ce nu aţi facut-o? Şi de fiecare dată m-a apostrofat. Mă enervez şi mă duc să caut primul meu interviu făcut cu el, în 2 februarie 1990. Eram un ţânc venit de la margine de Românie. I-am solicitat la sediu un interviu. Mi-a replicat că ar fi o onoare să cinăm împreună. Eu l-aş fi onorat? Eram imberb şi plin de prejudecăţi. Mie mi-a făcut onoarea.
Cum am ajuns prima oară în Casa lui Coposu?
Aşa am ajuns prima oară în Mămulari. Mi-au fost prezentate surorile şi casa sa scăpată de furia demolărilor. Dialogul s-a purtat până la 5 dimineaţă. Pierdusem şi trenul. Mi se făcuse foame. Nu mai aveam nici ţigări. Am fumat din Kent-urile lui şi am mâncat o bucăţică din singura mâncare pe care o avea în casă. O bucată de salam. “Ştiţi, domnule Ghilezan, noi suntem o familie săracă”. Dar ce merite aveam eu să pătrund în intimitatea unui om mai înalt decât istoria? Am luat de jenă doar o felie, deşi eram mort de foame. În zece ore, Omul a reuşit să mă seducă pentru întreaga viaţă. Cum a putut să fie atât de convingător, nici după anii de Psihologie nu am înţeles.
La venirea Regelui Mihai la Bucureşti în Dumnezeieştile zile de Paşti 1992, câţiva tineri de la organizaţia muncitorească a PNŢCD mă tot băteau la cap să plecăm să dăm asaltul total asupra Cotroceniului. ŞI eram aproape un milion. Tot Corneliu Coposu ne-a oprit. Poate, dacă ne lăsa să ne facem nebunia, altfel priveam azi lucrurile. Noi, la fel ca el, nu aveam ce pierde. Însă, principiile sale democratice ne-au ţinut cu arma la picior. Şi ce chef de revoluţie aveam. Mai ales că veneam cu o licenţă de revoluţie de la Timişoara si voiam si eu doctoratul. Mai bine clipea şi ne lăsa să ne facem damblaua.
Commentarii (6)
Jan 29, 2012
Scondac Marian
Oare cati presedinti sa mai treaca,ca romani sa inteleaga ca numai sub monarhie natia noastra va incepe sa evolueze?
Jan 30, 2012
28 ianuarie 1990
[...] mariusghilezan.ro Posted in [...]
Jan 30, 2012
Sorin Roiban
Multumim pentru aceasta impresionanta farama de istorie. Ma refer la dialogul cu Seniorul.
Jan 31, 2012
Dana
A fost prima demonstratie la care am participat, impreuna cu tatal meu. Mama a ramas bolnava acasa. Ne-am imbracat bine, cu bocanci, ne-am luat si sandwich-uri si am stat pe acolo 8,5 ore! (A ramas standardul meu in materie de demonstratie. Tot ce este sub aceasat adurata e prea scurt.) Pana s-a infierbantat atmosfera. Imi aduc aminte ca eu argumentam cu un tovaras de vreo 50 de ani. Cand tata l-a intreba: “Ce faceti tovarase colonel?” , a sters-o. Tata nu-l cunostea evident! Ne-au filmat si pozat d enumai numai! Stiati ca dureaza mai bine de un an pan aiti obtii dosarul de la Securitate? Eu mi-am luat inima in dinti de-abia dupa aproape 22 de ani de la Revolutie, dar trebuie sa astept aproape un an. Curat democratie!
May 16, 2012
Emanuel
Dumnezeu sa-l ierte!L-am cunoscut. Mi-a facut o iepimsre placuta si puternica. A venit la Bacau impreuna cu Serban Sandulescu si Radu Vasile prin 1994 sau 95 la o intilnire pentru promovarea ideilor si principiilor economice ale PNTCD. In timpul campaniei din 1996 a venit din nou singur pentru sustinerea candidatilor nostri. Dintre toti econonistii care ii avea PNTCD-ul in anii 90 (Mircea Ciumara, Ulm Spineanu, Serban Sandulescu si Radu Vasile) a mai ramas Radu Vasile care nu mai este membrul nostru.
May 15, 2012
Sara
Un gand pios pentru Mircea Ciumara. In 1997, cand am prmiit trei microbuze de la clubul Rotary din Elst, Olanda pentru primul nostru centru de zi, ni s-a cerut sa platim 8000 $, taxa de drum, faimoasa taxa a dlui Basescu. Fordul facuse reducere de 50% la cumpararea microbuzelor si statul roman voia sa platim taxa de drum pe valoarea de catalog. Am scris dlui Basescu, fara rezultat. Singurul care ne-a ajutat a fost Mircea Ciumara, pe atunci ministru de finante: a redus la jumatate suma pe care a trebuit sa o platim. Pentru ca Rotary International si Rotary Elst nu puteau plati taxe catre statul roman ( cheltuieli neeligibile), un prieten rotarian din Elst ( la anul va fi guvernatorul districtului olandez) a platit din banii lui aceasta taxa si noi am putut asigura transportul persoanelor cu dizabilitati la centru de zi. Dumnezeu sa-l odihneasca pe Mircea Ciumara!