Medi și puiul de lăstun

Medi, cu ochiul sticlos şi clonţul ei mare cât veacul, trăncăneşte despre moarte şi viaţă puiul de lăstun aşteaptă lămurirea.

Ultimul jucător al Ripensiei a plecat puţin

Gheorghe Glisici, extrema stânga a juniorilor Ripensiei Timişoara, a plecat să reîntregească echipa celestă. A fost ultimul supravieţuitor al epocii când cluburile româneşti jucau de la egal la egal cu marile formaţii europene.

Italia sub zodia celor “5 stele”

Mişcarea “5 stele,” ultranaţionalistă, înfiinţată în anul 2009 de comediantul italian Beppe Grillo,  a obţinut ieri, conform Exit-Poll-urilor, 29% din sufragiile alegătorilor din cizmă.

Ruga lui Ezicăprar

Penalii scoate-i la raport, femeie, cu denunţuri scrijelite pe beţe de cort, adu-i ruşinaţi în lanţuri,

Cruduţa şi Marele Urs

Cruduța era un vrej în pădure. Licuricii și fluturii de noapte au vegheat-o. Unchiul Sam, stăpânul pădurii, a avut grijă ca ea să fie udată, tunsă, frezată și pregătită pentru ziua venirii Marelui Urs. Te-ai fi așteptat să i se citeşte

16 Decembrie 1989. Dacă nu oprea Mono tramvaiele….

Poze din arhiva Memorialului Revoluţiei, via Oana Monoran şi Romulus Cristea.Cum am împroprietărit cu Mono ţăranii din Banat: “Lejea suntem noi!”

22 de ani. Nici nu-mi vine să cred cum au trecut. În seara de 15 decembrie 1989, ne-am adunat o mână de oameni cu lumânări în mâini în faţa Bisericii Reformate din Piaţa Maria. Un protest tăcut. Spre dimineaţă, bătăuşi civili ne-au împrăştiat. Am promis că vom reveni. A doua zi, după prânz. Lucram la Fabrica de mănuşi. Am închiriat vreo şase taxiuri pentru a duce fetele de la croit. Deja erau vreo mie de protestatari. Unii propuneau să plecăm spre Judeţeana de partid. Majoritatea cerea să rămânem. Până ce s-ar strânge mai multă lume. Erau acolo Diogene Bihoi, Iosif Costinaş, George Şerban, Ilie Stepan, câţiva din galeria lui Poli. Decisivă a fost decizia poetului Ion Monoran de a opri tramvaiele. Aşa a ajuns şi tatăl meu de la Gară. Şi alţii care nu ştiau ce se întâmplă. Zăgănescu s-a ridicat pe oglinda vehiculului şi a strigat: “Jos comunismul!” A fost ca o descătuşare. O înălţare. Murmurul colectiv s-a transformat în urlet. Ne simţeam eliberaţi de toată ura faţă de sistem. Aşa am plecat spre Complexul Studenţesc şi apoi spre Judeţeana de Partid. A doua zi, au scos steagurile de luptă. Primele arestări. Iar la ora 15,00, ca la un semn pe strada Alba Iulia, s-au spart toate geamurile. Priveam cu viitorul prefect liberal, Ovidiu Drăgănescu, dezastrul şi ne-am îngrozit la primele rafale de arme. Pe treptele Catedralei mi-am întâlnit mama. Era cu elevi de-ai ei. Am trimis-o acasă. A spus că preferă să moară ea, decât copiii ei. După jumătate de oră, Chiţac a deschis focul spre treptele lăcaşului de cult. Târziu, am găsit-o acasă. Mi-am luat ceva de mâncare şi am ieşit din nou în stradă. Începuse sfârşitul. Nimic nu ne mai putea opri. O săptâmână mi-am făcut din stradă o casă a speranţei. Am biruit şi pentru că un ungur, prieten de-al nostru, care nu doreşte să-şi destăinuie identitatea, a intrat la o prietenă care lucra la Romtelecom. I-a dat un număr. Uimită, ea zice: “E de Munchen”. “Taci şi formează!” După cinci minute o ţară întreagă afla de la Europa liberă că există “un mort sau mai mulţi”. După 20 de ani, pot recunoaşte că vocea “cetăţeanului austriac” nu era de la Viena, ci din inima revoluţiei.  Aşa am scris şi noi un petic de revoluţie. Nu ne-am luat niciodată certificate de revoluţionari. N-aveam dreptul moral să cerem.

Taguri: , , , ,

Articole asemanatoare

Commentarii (3)

  1. Dec 16, 2011

    Shadow

    Aveti tot respectul meu dle Ghilezan. Va multumesc ca ne amintiti.

  2. Dec 16, 2011

    Emigrant

    Daaaaaa, deci daca nu oprea Mono tramvaiu era vai si amar.
    Acuma nu mai existau Florin Salam, Jan de la Craiova, Nuty Udrea, Basescu Mondialu si PrromTV care ne indeamna sa vedem frumosul chiar daca mai exista si urat si sa vedem binele chiar daca mai exista si rau.
    Chestie care l-ar face sa roseasca de invidie si pe defunctul Ceausescu.
    In rest, hai sictir cu revolutia voastra inutila si ziceti mersi ca n-ati murit ca boii aia care au murit degeaba.

  3. May 16, 2012

    Krzysztof

    Foarte interesant mini-documentariul! Prezinta niste aderuvarit triste, dar e si uplifting la sfarsit. Cred ca ar trebui sa il vada fiecare adolescent american care isi cumpara cate un iphone o data pe an.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.