mariusghilezan.ro

Medi, cu ochiul sticlos

şi clonţul ei mare cât veacul,

trăncăneşte despre moarte şi viaţă

puiul de lăstun aşteaptă lămurirea.

 

Deşertăciune şi vânt în miezul din vânt,

Întunericul se cuibărea în inima întunericului

şi plinul era descojit de culoare şi umbră.

 

Dar ce a fost mai întâi?

 

Haosul a zămislit lumea

(continuă înţeleapta

Clănţănitoare ce depăşise de mult borna mileniului)

 

A apărut creaţia, căldura, dragostea,

repetă ea, ca o predică de amvon.

Dar ce ştim noi, tinere cu aspenger, ce a fost de dinaintea zeilor?

Se spune că viaţa,

dar dincolo de poartă?

 

Era particula lui Dumnezeu.

 

Dar dinainte de Zeu?

 

Mai dă-mi un mi bemol că sună lumina.

Căzută diafan, catifeaua pătătă de lapte

seamănă a Marc Chagall.

Cine a adus apa, puterea şi viaţa, dacă nu El?

Tainele-s cu cifru, cheia-i la stăpânire.

 

 

Vulturoaica, degrabă, îl giugiuli,

lăstunul nu se-mpotrivi.

De mult voia să îi soarbă bătrânei nemurirea

din limba-i de humă

singurătatea e fiere

şi se iubiră pe nesăturate

din urmă, să nu-i ajungă

pătratul luminii.

Gheara încovoiată 

Într-o pauză de levitaţie, lăstunul, jumulit, continuă:

Creatorul e dincolo de-nţelesurile Ordinii mondiale, doamnă!

Căldura spirituală leagă şi dezleagă ce a legat, odată, iubirea

Dragostea?

Energia vie!

Asta-i mâncarea Zeilor, o simţi acum în tine,

ştiu toţi înţelepţii

turiştii văd cripte, priamide, osuare,

dar nu pricep simboluri.

 

Puiul de lăstun e tare istovit.

Stropul de plăcere stafidi dialogul,

respiraţia-i gravă ca do-ul de jos,

suspinul impune pauze vorbirii.

Medi desenează Căi Lactee.

Prin gheara încovoiată,

picură stropi din Perseide.

din volumul (Medi, cu ochiul sticlos, Brumar, 2013)

 

 

 

 

 

 

Taguri: brumar, creatia, facerea, iubire, medi cu ochiul sticlos, zei