L-ai citit pe Eric Emmanuel Schmitt? E scriitorul zilelor noastre care infirmă butada: “viaţa mea e un roman”. El nu relatează, doar provoacă. Te face să te minunezi. Transformă banalul în operă de artă. Povestirile lui au personaje contemporane. Le poţi vedea la colţ de stradă. Dar nu ştii să le interpretezi, nici să le transformi în eroi. De ce? Pentru că eşti prea constrâns de cutumele sociale, nu dai frâu liber fanteziilor. Te complaci în descrieri lungi, în amănunte fără rost. Clar, nu eşti scriitor. Dar te poţi califica în postura de cititor.

În epoca omului grăbit, răpus de gloanţele publicitare, Eric Emmanuel Schmitt este povestitorul perfect. Nu descrie nimic. Te lasă să faci tu decorul. Nu-l interesează decât să te surprindă, să te prindă în plasa sa. Odată ce l-ai descoperit, o să-l mai cauţi. Fie prin librării, fie prin teatrele care-i montează opera.

Cei doi domni din Bruxelles

Ce fel de operă are francezul din Lyon?

Stilul său e inconfundabil. Scrisul său tăios loveşte direct în hipotalamus. Povestirile sale sunt memorabile, uşor de povestit.

Eric Emmanuel Schmitt poate fi un model pentru noua literatură. Tinerii care se visează autori de succes nu trebuie să se inspire din generaţia beat, fumată şi consumată în urmă cu decenii, nici din textualişti. Cititorii de gadget-uri sunt grăbiţi. Nu au timp de Marquez. De descrieri ludice. De cadre paradisiace cu un Adam şi Eva plictisitori. Action. Just action. Formula de succes.

Iar tu cititorule de literatură grea nu-l citi. E pentru omul grăbit.