mariusghilezan.ro

Autodenunţul lui Robert Turcescu are o explicaţie simplă. Nu e vorba de niciun delir mistic sau vreo decompensare nevrotică. Ca unul care-l cunoaşte demult, pot răspunde simplu. Ascensiunea şi decăderea sa nu e legată de Ministerul Apărării Naţionale. M.Ap.N. este târât nejustificat într-un război care nu e al său. Ne aflăm în plină bătălie electorală.

Se ascut săbiile şi se încing rugurile. Lui Robert i-au scos, zic anumite surse, dosarul băieţii de la PSD, dosarul cel adevărat, de la un alt serviciu, care urma să fie rostogolit fie pe Antene, fie pe alte posturi. Pentru că acţiunea are întotdeauna şi o reacţiune, o recomandare de whisky a lui Băsescu ar fi sunat cam aşa: “bagă şi tu o lacrimă, că ţine”. Actul de invocare a singurului judecător seamănă leit cu momentul “dragă Stolo.” Pentru a nu fi luaţi ca din oală, l-au pus pe Turcescu să se autodenunţe. Printr-un discurs manipulativ, dar cu o scenografie de Gâgă, cum să fii Sorina Matei, tu jurnalist, şi să nu întrebi nimic despre provenienţa documentelor, despre misiunea de acoperit şi să-l laşi într-un delirium tremens? Mai bine scotea Oancea palmierul şi-l punea pe post de Sorina Matei. Nu se poate. R.T. a fost lăsat să-şi facă numărul în voie. Nimeni nu-l acuză de falsul ordinar al documentelor, dar toată ţara îl compătimeşte.

Autodenunţul unui ziarist nu e o noutate. Puţină lume ştie că prin anii ’90, toţi jurnaliştii de la “România liberă” am fost puşi sub patrafir, în cămăruţa lui Băcanu. Trebuia să recunoaştem dacă am colaborat cu Securitatea. Doar doi au mărturisit, Florin Gabriel Mărculescu şi Sorin Roşca Stănescu. Primul a murit, Dumnezeu să-l odihnească, al doilea hodineşte prin Parlament.

Am un mesaj pentru ce-i care-i plâng de milă lui Turcescu. Nefiind de capul lui nu va dispărea în mizerie. “Băieţii” l-au retras puţin şi pentru că ei ştiu că memoria colectivă este scurtă îl vor scoate mai alb, mai curat, în alte sezoane estivale. E rău dacă eşuează pe băncile senatului ca tizul SRS? Sistemul nu lasă elementele de nădejde de izbelişte.

Întotdeauna ştie să creeze şi să distribuie roluri. Proastă e lumea care mai şi plăteşte pentru reprezentaţii deloc artistice.

România are de patru ori mai mulţi ofiţeri activi decât Franţa. Mă, fraierule, care-le plăteşti impozite nu-n cer, ci pe pâmânt, nu te întrebi de ce caracatiţa îşi permite să piardă un braţ? Îi creşte altul la loc, spun ihtiologii.