Medi și puiul de lăstun

Medi, cu ochiul sticlos şi clonţul ei mare cât veacul, trăncăneşte despre moarte şi viaţă puiul de lăstun aşteaptă lămurirea.

Ultimul jucător al Ripensiei a plecat puţin

Gheorghe Glisici, extrema stânga a juniorilor Ripensiei Timişoara, a plecat să reîntregească echipa celestă. A fost ultimul supravieţuitor al epocii când cluburile româneşti jucau de la egal la egal cu marile formaţii europene.

Italia sub zodia celor “5 stele”

Mişcarea “5 stele,” ultranaţionalistă, înfiinţată în anul 2009 de comediantul italian Beppe Grillo,  a obţinut ieri, conform Exit-Poll-urilor, 29% din sufragiile alegătorilor din cizmă.

Ruga lui Ezicăprar

Penalii scoate-i la raport, femeie, cu denunţuri scrijelite pe beţe de cort, adu-i ruşinaţi în lanţuri,

Cruduţa şi Marele Urs

Cruduța era un vrej în pădure. Licuricii și fluturii de noapte au vegheat-o. Unchiul Sam, stăpânul pădurii, a avut grijă ca ea să fie udată, tunsă, frezată și pregătită pentru ziua venirii Marelui Urs. Te-ai fi așteptat să i se citeşte

Omar Hayssam, pionul care poate da mat lui Băsescu

Numai un naiv poate crede că Omar Hayssam a fost ridicat din Siria, o țară neguvernată, aflată într-un nimicitor război fratricid, de către serviciile secrete românești. De ce s-a grăbit Traian Băsescu să anunțe primul aducerea teroristului? De ce a afirmat că a fost o acțiune ilegală a statului român pe teritoriul altui stat? Marelui jucător de șah, aflat cam singur pe tabla de joc, fără piesele importante, președinte de un an, este ținta unui subtil atac. Pe vremea când Băsescu controla totul în România, pionul Hayssam a fost trimis la căldură. I s-a asigurat liniștea. Și acum, hop, a fost smuls din bârlog de un comando organizat de forțele aliate. Numai un necunoscător al situației Siriei de acum poate crede   că serviciile secrete românești au acționat de capul lor.

Neapariția sa în instanță de astăzi dă apă la moară căutătorilor de conspirații. Memoria colectivă reține cum a crescut Traian Băsescu în sondaje la criza ziariștilor ostatici. Eram la acea vreme la guvern. Existau mari probleme cu Administrația Prezidențială. Atunci, abilul președinte jucător a pus la care răpirea jurnaliștilor. Penitenciarele românești zic că nu-l au în custodie acum pe Omar Hayssam. Păi, naivilor, un terorist internațional nu stă în rând cu lumea prizonierilor de rând. El este ascuns în vreo închisoare CIA și acum este pus la debriefing. Adică, pus să scuipe tot ce știe.

Traian Băsescu, cred eu, este prins în plasa de păianjen a serviciilor pe care el cu mânuța lui a țesut-o. E clar că Omar Hayssam e un joker aruncat pe masa prezidențială, altfel nu se explică nervozitate președintelui.

Din istoria lumii se știe că serviciile secrete caută să organizeze puterea. Băsescu nu o mai are și atunci se reorientează.

Credeți că Victor Ponta a reușit de unul singur așa un tur de forță prin cancelariile lumii, fără ajutorul lui Big Brother?

Taguri: , , , , , ,

Articole asemanatoare

Comentariu (1)

  1. Jul 23, 2013

    Theodora

    Da, m-am gandit si eu ca ai nostri au fost ajutati sa il duca pana la avion 😀

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.