Neavând niciun mesaj şi nicio emoţie la congresul PSD care începe azi, Victor Ponta şi-a permis o atitudine vintage. Cică Adunarea se desfăşoară sub genericul “120 de ani de social-democraţie în România”. 
Ce legătură există între miliardarul gălăţean Dan Nica şi tâmplarul I. C. Frimu, cel ce chiar credea în puterea sindicatelor şi stârnea docherilor pofta de proteste? Dar Liviu Dragnea seamănă cu Dobrogeanu Gherea? De la autobază la prim baroneţie nu e nici o samă de asemuire cu de la “artă pentru artă”, la artă cu tendinţă.” Politica cu tendinţă spre îmbogăţire au avut-o toţi ţuţerii lui Ion Iliescu, fie că s-a chemat Dan Iosif ( iertat fie-i numele), fie Adrian Năstase şi pe stil nou Victor Ponta.
Dacă ar fi să măsurăm “across the veacuri” (vorba despotului luminat), materialismul dialectic al lui Ioan Nădejde dimpreună cu al Soficăi sale, nuvelistă de cuib marxist, cu ţinuta british a lui Mircea Geoană dimprejurul “Mihaelei, dragostea mea,” punem de un material de sacou, nicidecum de asemănare ideologică, tergal la dungă.
“Hei, joben, ce umblai la “
În vreme ce românii ştiau doar de Laleli, Victor Ponta se familiariza cu viaţa cerşetorilor şi a hoţilor de buzunare pentru a pune probabil bazele retelelor de cerşetorie şi prostitutie de mai târziu, un adevărat balon de oxigen pentru bugetul de stat. Curios este că nimeni nu-şi aduce aminte de les petit Titulescu din anii majoratului.
Cât are Theodor Speranţia cu ghiulul cu diamant, aşa şi ispravnicul lui Ilici, Ionuţ Vulpescu, cu Academia.
E un non sens să te revendici de unde nu eşti.
În 1990, părinţii PSD-ului de azi se trăgeau cu bastoane, acareturi şi dosare din fostul PCR. Doar moartea lui Sergiu Cunescu şi volta academico-veleitară a lui Alexandru Athanasiu a făcut posibilă preluarea numelui PSD de către postcomunişti.
În perioada instaurării bolşevismului, Partidul Social Democrat a suferit fel de fel de persecuţii, de la Constantin Titel Petrescu până la alţi corifei ai stângii democratice, la fel ca şi partidele istorice.
Niciodată bolşevismul nu s-a revendicat de la social democraţie. Aşa că orice asemănare este atitudine duşmănoasă faţă de cele două tabere rivale: cea a lui Theodor Speranţia, socialistul utopic, pe de o parte, şi pe de alta a lui Ştefan Foriş (Fóris István, în original), pe de alta. Una a cerut drepturi legitime pentru muncitori, alta a trimis elitele la moarte, în numele proletariatului.
Insulta adusă nu poate fi iertată. Oricâte fandacsii şi fantasmagorii ar face stânga de azi, mai materialistă decât însăşi clasa hulită de părinţii lor, PSD nu rămâne decât un partid post comunist. Cel puţin în amintirea generaţiilor noaste care au ştiut şi simţit pe pielea lor asprimea şcolii brigadierilor de la Salva Vişeu şi bâtele minerilor pe spate.
Apropos de mineri, M
iron COZMA, mai iute de picior, a pus mâna pe Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR), fiind titular în acte peste moştenitoarea formaţiunii născute în 1893. Deci unde sunt link-urile dintre PSD şi PSDMR? Eu nu pricep. Şi şed. Nu mai cuget.
