5 februarie 1953. O bătaie prelungită în uşa temniţei de la etaj a Penitenciarul
ui de la Sighet sparge tăcerea. Caraliul deschidea nervos vizeta: “Ce ai mă?” A murit Domnul… Şi personajul, care i-a fost coleg de celulă răposatului, îşi face semnul crucii. La scurt timp au apărut doi angajaţi ai lagărului şi l-au târăt după ei pe Domnul plecat din lumea nedreaptă. 
Dinspre scări se auzea bocănitul sacadat al capului inert, care bătea dala de piatră. În cădere. Un fior străbătea lumea detenţiei. Prin mesaje tuşite, deţinuţii comunicau cine s-a mai stins. A fost aruncat în curte, precum un hoit, într-o căruţă şi dus la groapa comună. Alături de alţi morţi în aceaşi zi, peste corpul lui a fost aruncat un bulgăre de var. Nici nu trebuia mai mult. O mână de om trebuia dată uitării.
Acest Domn îi ruga, înaintea plecării la veşnicie, pe toţi din preajmă să nu uite şi să mărturisească. Să spună lumii că binele răzbate întotdeauna. Era convins că dezastrul nu va mai dura decât vreo 20 de ani, după. Şi a ţinut jumătate de secol.
“Noi nu facem politică, noi votăm cu domnul Maniu”
Ţăranii din Maramureş, înainte de alegerile din 1946
Era un om nu prea înalt, dar cu ochi angelici. Privea limpede viaţa. Nu ura pe nimeni. A fost unul dintre făuritorii României Mari, a condus de două ori ţara, s-a retras strategic la Bădăcin, când ceva nu-i convenea, l-a convins pe Regele Mihai să întoarcă armele la 23 august 1944, a fost ales de 72 la sută dintre români în 1946, pe vremea când – haz de necaz – românii obişnuiau să spună: “frunză verde de cicoare, vota-i ochi şi ieşi soare.” Închis în 1947 pentru “trădare de ţară”, s-a sfârşit după şase ani de chinuri şi de temniţă grea. L-au batjocorit, l-au bătut, l-au pus la rotisor, i-au smuls unghiile, l-au lovit cu capul de pereţi, dar niciodată nu a abdicat. El n-a urât pe nimeni, pentru că era mai mare decât toţi. Domnul nu are nici azi măcar o cruce, pe care să fie dăltuit: IULIU MANIU 1873 – 1953
Dintre multe aprecieri, nu-mi vine în minte decât una: Corneliu Coposu: “Brătianu a fost recunoscut pentru ce a făcut, iar Maniu pentru ce putea să facă.”
Taguri: 1953, 5 februarie, IULIU MANIU 1873 - 1953, sighet
Commentarii (5)
Oct 26, 2013
Iuliu Maniu și Ion Mihalache – doi martiri țărăniști comemorați zilele acestea | Ţărănista
[…] Marius Ghilezan: 5 februarie, trupului lui Maniu cădea în groapa comună şi sufletul i se urca la cer […]
Feb 5, 2014
TEREZIA FILIP
Fără a fi fatalişti, poate un pic mistici – că se impune de la sine aceasta – mersul rău al României după distrugerea elitelor şi mersul ei rău din prezent, şi degringolada morală şi inerţia sau anemia instituţiilor şi lipsa de verticalitate şi multe altele nu sunt decât sunt consecinţe ale aacelor fapte şi atitudini.
Elitele se formează-n generaţii şi în secole. Vorbim de acumulări de valori şi de consolidări de mentalitate, de atitudini şi de gusturi, de responsabilităţi şi convingeri etc. A posta într-o funcţie sau alta diverşi incompetenţi şmecheri nu înseamnă automat şi obţinerea competenţelor corespunzătoare acelui fotoliu.
Eternă odihnă lui Iuliu Maniu şi altor martiri – aflaţi sub ţărâna luncii de pe malul Tisei! AR TREBUI SĂ ÎNGENUCHEM MILIOANE DE ROMÂNI ŞI SĂ PĂSTRĂM MOMENTE DE RECULEGERE PENTRU pierderile incalculabile-n plan moral şi spiritual şi social pe care ni le-a cauzat acel regim criminal, şi cred că n-ar fi de-ajuns 22 de milioane de rugăciuni strigate la cer, pentru iertarea călăilor şi pentru odihna sfinţilor ucişi de ei. Pământul acela de pe malul Tisei se-nfioară la orice atingere de pas de afară şi strigă, iar valurile apei mi se pare că se tânguie izbind în ţărmuri, acolo în preajmă.
Feb 6, 2014
Pavel Dinu
D-le, va admir si va pretuiesc… In tot amalgamul de stiri urat mirositoae care imput internetul si media de toate felurile, ma bucur sa gasesc oameni care azi pretuiesc efortul si sacrificiul celor din temnitele comuniste. Am si eu un blog si incerc pe cat posibil sa promivez acesti oameni pe care comunismul a dorit sa-i distruga si vad cat de putina cautare au acest tip de articole-portret. Ma doare sufletul când ma gândesc ca poate cu ei aveam un prezent cu mult mai stralucit si sper sa vina vremea când Romania sa constientizeze tot ce i s-a dorit din afara. N-am idee cum poate sa se mai destepte o natiune atat de spalata pe creier de nonvalori dar ma bucur nespus când vad ca se mai gasesc oameni care n-au uitat de acesti martiri deosebit de pretiosi.
cu toata pretuirea, Pavel Dinu
http://manifestulromanuluiscuipat.blogspot.ro/2014/02/suntem-datori-sa-le-citim-macar-o-data.html
Feb 6, 2014
stoicarodica2010
Cand imi aduc aminte de ororile zilelor petrecute intre anii 1944 – 1963,realmente ,nu mai pot de durere!Ciuruirea la propriu al celor mai valorosi romani si in special al acelora a caror nume au facut istorie,parca asterne peste intreaga mea viata o noapte de bezna.Desi, in acele timpuri nu a existat nici o sursa de informare legala despre soarta celor inchisi,in popor a circulat fara intrerupere ca un adevarat “telefon fara fir”, metodele barbare la care au fost supusi toti detinutii politici,fara exceptie.Oroarea a cuprins intreaga tara.In mare secret,vestile ca: smulsul unghiilor pe viu,batai la talpi sau la “rotisor”,infometarea continuua si obligarea detinutilor politici de a-si ingera propriile fecale, se aflau pe buzele tuturor romanilor.
Acest nou mod de “existenta “a romanilor avea ca scop supunerea neconditionata a intregului popor puterii rosii nou instaurate si in principal ,stergerea din memoria colectiva a istoriei de data recenta a Regalitatii!Altfel spus, a acelei perioade care a consemnat prin sacrificiul vietii,Independenta si Suveranitatea Statului Roman.Spiritul curat, eroic,al romanului a fost inlocuit cu gropile comune si formarea “omului nou”, fara de Dumnezeu si fara de rusine.
Cum sa-l numesc pe Iuliu Maniu,Corneliu Coposu,Ioan Diaconescu si pe toti ceilalti frati intru suferinta si iubire de Rege ,tara si popor?Pentru mine nu exista decat un singur nume:Martir!
Usoara sa le fie tarana,si vesnica amintirea si recunostinta noastra!
Feb 6, 2014
VD Filip
Doamna Rodica, foarte frumos comentariul dvs.! Frumoase comentarii si ale celorlalti, dar expresia cu “omul nou fara Dumnezeu” scoate la lumina puternica caracterul de fiara a celor ce au vrut si vor sa ia locul lui hitler.