Din Niţchidorf s-a ridicat o flamă.
Pierduta-i vigilenţa, tu, cotoi, urcat în foişor.
Azi ploaia-ţi bate-n alamă,
cât eşti de mic, hulit strigoi, căzut pe rotisor.
Smintit bătrân cu grade multe,
te crezi pe veci o vulpe vânător
Oh, bun fitil ţi-a înjectat în coadă
O Doamnă ce-ţi spune acuzator
că eşti tare doar în hoardă,
bicisnic clănţănitor.
Ţi-a arătat cu degetu-i arător
cât praf ai pe cocardă,
Te doare că te-a jumulit,
de brice şi carice de paradă.
Acolo unde doar fard ai azvârlit
Şi ţi-ai tocmit o mimă de faţadă,
Eşti gol, bătrâne torţionar,
te-ai prins în propria-ţi ambuscadă,
se strânge laţul şi eşti pe amnar,
te doare, că(l)catule pe coadă.
(scrisă pe vremea când Acuzatul era acuzator, iar Hertei Müller nu i se recunoşteau pledoariile împotriva sistemului de pradă)
Taguri: herta muller, marius ghilezan, poem
