Eram în lagună,
când bastimentul din Elsinore,
se prăvăli după furtună,
pe arcuiri de “Nevermore”
şi artişti zburători.
Am stat şi m-am mirat,
prin binoclu amator
din naufragiu,
cum bărcile salvau costume,
nu personaje,
mateloţi cu hidroţicluri
întindeau de promenadă
pături roşii peste valuri
vedetelor de esplanadă
să tragă duble.
Cerul evantai scăpăra Zeppeline,
tunuri de filmare
făceau rafting,
iar noi, clăbuci,
de-atâta bucurie dintr-un navagio,
spectaculoasa scenă de amor
ca-n film
nu i-am citit detaliul
târziu aflai şi eu
turnaseră o scenă “Live.”
E ceva timp de când
punţii coborâte-n adâncuri de peşte
nu i se mai cântau recqviem-uri
am aflat căt costa ora de filmare
fără scenariu, doar din întâmplare
şi cum se făceau bani din buza disperării.
După ani de împărţit locul
jumulitele răbdări
nu mai veneau corăbierii,
calabalâcul să-l adune,
am aflat şi pricina:
Pe nava de faimă a şantierului din Elsinore
Erau multe personaje: Speranţa, Disperatul, Iubirea, Fantezia, Timpul
Speranţa îşi pierduse virginitatea
cu Disperatul, mişelul ridicător de vele,
Bogatul plecase cu elicopterul
Iar Săraca a rămas să-şi caute stăpân
Până şi Iubirea a ajuns cheală,
pierduse partenerul la poker
Fantezia l-a câştigat
până la prima eclipsă de Soare.
Pelicula legăna de voie
vântul intrărilor în colibe
de film nu mai era nevoie
nu-s Oscaruri în Caraibe.
Înecat a fost doar Timpul
personajele se tot mirau
de ce nu aveau ridurile singurătăţii,
iar primăvara nu emigra din veşnicie.
acum nimeni nu mai întreabă:
de ce nu mai vin salvatorii?
E atât de bine în nemurire
O scară aş vrea.
Taguri: caraibe, corabie, elsinore, insula, marius ghilezan, Naufragiul de filmare, nevermore, oscar, poem, zepellin