mariusghilezan.ro

Lansare “Hoţia la români” Penitenciar Popa Şapcă. Prin 2008. Pe atunci, Ioan Bâlă nu era încă directorul Administraţiei Penitenciarelor din România. Am intrat în sala plină de deţinuţi de drept comun, în jur de 150, destul de relaxat. La un moment dat, reporterul de la Protv mi-a şoptit că i-a pus pe “profesioniştii şmanglelilor” să mă întrebe dacă ştiu toate procedurile de furt. M-a luat cu rece pe spinare. Rapid, am scos cartea. Dumnezeu m-a ajutat şi mi-a sărit în ochi citatul:

“La români vorba populară veche: “cine fură azi un ou, mâine va fura un bou” s-a adaptat contextului: “cine fură un ou e un bou”. Asta ca o băşcălie la mult comentatele condamnări cu ani grei de puşcărie pentru însuşirea necuvenită a unei găini şi la necunoscutele sentinţe pentru devalizarea băncilor naţionale. Ţuţării şi cărătorii de ploscă ai cabinetelor comuniste au pus la muncă rotiţele sistemului şi acum sunt ciocoii cei noi. S-au înzdrăvenit neaoş pe lipsa de putere a legii şi pe puterea tupeului apartenenţei la clan. Foştii frizeri sau şefi de sală, sfetnici de taină ai dictatorilor sau dregători de fonduri secrete, deveniţi unii tehnocraţi, alţii magnaţi, după grade şi simbrie, şi-au tras partea leului deţinând în portofoliu sute de firme, echipe de dans, fără bune maniere, echipe de fotbal şi tot ce poate fi mai productiv pe faţa pământului. Unul în derâdere zicea că ar privatiza şi puşcăria, poate ca o răbufnire a subconştientului. Componenţii clubului „Hoţescu&asociaţii,” care etalează cărţi de joc, marcă banu’ şi epatează limuzine de lux, sunt totuşi prizonieri ai propriilor prejudecăţi, altfel nu se explică de ce au pupitre blindate şi gărzi de corp, mercenari plătiţi să le apere singurătatea. E greu de înţeles de ce sunt temători când nu-i caută nimeni, confirmând astfel zicala: “hoţului de hoţ îi e frică”. Dacă şi-au ticluit bine trecutul, vulgaritatea şi limbajul penitenciar îi trădează. Diplomele universităţilor de producţie a bandelor de haidamaci intelectuali nu modelează caractere, nici nu e rostul lor, ci doar apostilează postulatul: “totul e de vânzare”. Mai puţin onoarea şi dispreţul pot fi târguite.”

Ca lector de comunicare, ştiam cum se câştigă rapid acordul audienţei. Tehnica persuasiunii m-a salvat de la o precisă bâlbâială. Aşa nu am mai primit lecţii de la “profesionişti.”