Medi și puiul de lăstun

Medi, cu ochiul sticlos şi clonţul ei mare cât veacul, trăncăneşte despre moarte şi viaţă puiul de lăstun aşteaptă lămurirea.

Ultimul jucător al Ripensiei a plecat puţin

Gheorghe Glisici, extrema stânga a juniorilor Ripensiei Timişoara, a plecat să reîntregească echipa celestă. A fost ultimul supravieţuitor al epocii când cluburile româneşti jucau de la egal la egal cu marile formaţii europene.

Italia sub zodia celor “5 stele”

Mişcarea “5 stele,” ultranaţionalistă, înfiinţată în anul 2009 de comediantul italian Beppe Grillo,  a obţinut ieri, conform Exit-Poll-urilor, 29% din sufragiile alegătorilor din cizmă.

Ruga lui Ezicăprar

Penalii scoate-i la raport, femeie, cu denunţuri scrijelite pe beţe de cort, adu-i ruşinaţi în lanţuri,

Cruduţa şi Marele Urs

Cruduța era un vrej în pădure. Licuricii și fluturii de noapte au vegheat-o. Unchiul Sam, stăpânul pădurii, a avut grijă ca ea să fie udată, tunsă, frezată și pregătită pentru ziua venirii Marelui Urs. Te-ai fi așteptat să i se citeşte

54,4% dintre tineri sunt în favoarea Proiectului de la Roşia Montană

44,9% dintre români consideră că proiectul Roşia Montană ar fi benefic pentru România, conform sondajului realizat de Agenţia de Rating Politic, în timp ce 34,3% consideră că acesta ar fi o greşeală. Dintre toate categoriile de repondenţi tinerii cu vârste curpinse între 18 şi 29 de ani au fost cei mai mulţi care răspuns pozitiv acestei întrebări 54,4%.

Barometru Agenţiiei de Rating Politic, condusă de Cristian Andrei, a dat recent USL-ul cu 53,8% intenţii de vot, fiind urmat de PDL 19% şi de PPDD 15,5%. Românii ar vota în alegeri interne de partid dacă ei ar fi singurii care decid candidaţii: 72,7%. Preferinţa pentru un sistem cu două partide care alternează la putere e majoritară: 42,6% faţă de un sistem politic cu multe partide şi coaliţii (29,9%).

Taguri: , , ,

Articole asemanatoare

Commentarii (14)

  1. Dec 21, 2011

    Anda

    Si eu ma declar in favoarea proiectului si sper sa inceapa cat mai curand, pentru ca zona aia defavorizata sa aiba un viitor mai bun.

  2. Dec 21, 2011

    Yolanda

    Si eu consider ca exploatarea este benefica pentru rosia montana si pentru romania, dar ca sa ajunga sa fie benefica, trebuie inceput proiectul. Si asta cat mai curand.

  3. Dec 21, 2011

    Sorin Pandele

    In curand, mai exact prin ianuarie, proiectul va fi, in sfarsit, aprobat de Ministerul Mediului. Si era si normal sa se intample asa, fiindca este eco-friendly, foloseste tehnologii nepoluante si se preocupa sa puna stop poluarii deja existente la rm. Asa ca cei 44,9% dintre romani sunt constienti de aceste lucruri.

  4. Dec 21, 2011

    mariana

    normal, tinerii sunt cei care isi dau seama de ceea ce inseamna o exploatare moderna. pentru ca sunt mai tot timpul pe net gasesesc informatii care de obicei altora nu le sunt disponibile.rosia montana nu inseamna doar locuri de munca, asta ni se spune la tv. rosia montana o sa fie cea mai mare si mai moderna mina din europa, beneficiile dintr-o astfel de investitie in mod clar sunt destul de mari, mai ales ca statul nu are nimic de cheluit.

  5. Dec 21, 2011

    dorin

    sunt din ce in ce mai multi oameni cei care sunt de acord cu proiectul asta. au inceput sa isi dea si ei seama de faptul ca e o investitie profitabila pentru romania, nu doar pentru oamenii din rosia montana.

    • Dec 21, 2011

      Doru

      este pt toti romanii profitabila. ca pana la urma majoritatea sunt saraci si au nevoie de o economie sustinuta nu doar de pensiile lor infime sau de salariile taiate.

  6. Dec 21, 2011

    Radu

    Eu sunt pentru, probabil nu eram daca nu m-as fi informat singur, pentru ca am auzit si povestile ong-urilor de la metrou si intr-un fel dte conving, pentru ca ei mint prin omitere in principat. Cine s-a informat singur in principal e pro daca vrea ca tara sa aibe un viitor mai bun

  7. Dec 21, 2011

    Doru

    pai macar tinerii ce mai au minte si constiinta. restul sunt total dezinteresati sau usor de manipulat in zilele noastre.

  8. Dec 22, 2011

    Diana

    Proiectul e cam singura sansa de dezvoltare in zona, de munca, oportunitati care sa le asigure oamenilor un trai normal

  9. Dec 22, 2011

    paul

    Tinerii au tehnologia mai la indemana, pot sa se informeze mult mai usor, insa multi nu sunt interesati sa faca asta. Daca toti ar fi facut asta procentul era mai mare de 54.4%

  10. Dec 22, 2011

    catalin

    in sfarsit tinerii au si ei un cuvant de spus in viitorul lor , a tarii . Sustinerea economiei , plus locurile de munca dar si realizarea turistica a zonei sunt printre alte multe motive pentru care proiectul este sustinut de cei tineri , se doreste o schimbare si aceasta o sa inceapa cu rosia montana .

  11. Dec 23, 2011

    Alina

    Poate ca ei constientizeaza mai mult cata nevoie e de locuri de munca, mai ales daca s-au lovit de o piata a muncii care nu are nimic de oferit pentru ei si toata munca lor de pana atunci e in mare anulata. In plus contactul cu strainantatea iti da masura umilintei la care suntem supusi zilnic, cand nu ni se ofera nimic bun pentru viitor pe aceste meleaguri eco

  12. Dec 23, 2011

    Eliza

    Proiectul e cam singura sansa in zona de dezvoltare si transformare evolutiva, dar si o sansa foarte importanta la nivel national de stimulare economica, o sansa ce ar putea contribui semnificativ la iesirea din criza

  13. Dec 27, 2011

    Maria

    Bravo postacilor care s-au trezit dis de dimineata sa preamareasca acest articol.
    Unde ati facut, fratilor, acest sondaj? La o adunare a RMGC? Numai asa mi-as putea inchipui ca v-a iesit rezultatul acesta. Este evident ca tinerii sunt impotriva proiectului!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.