Pe vremea îngheţului dictat
în Güzel Kirimul lor, un fel de Lancrăm al lui Iuda,
grangurii lumii jucau o Yaltă doar în trei,
trei paltonarzi sătui de negoţ
tăiau felii din lume, pe ghioc.
Livadia cu rodiile ei dădea în pârg,
din vrej şi ranguri de abac
părţile zemoase plecau dincolo de şerveţel,
în market-uri sau cine nobiliare,
Aici, sâmburi viermănoşi, închişi
erau scuipaţi între baloţii de sârmă ghimpată,
kalaşnikoave, brigăzi de ocupaţie şi marşuri duşmănoase
peste neamul meu.
Oh, Grecie, fiţi-ar pe lume azuriul tulburel,
Şi tu Crimee, ce te crezi măseaua de minte a lumii,
cine să ştie să te scoată mai devreme?
Da, peste Prut, odată cu maşina de tocat
şi a doua oară cu miros de moarte vie
cerul l-au îngheţat.
Acasă, bunii şi străbunii
pe prici îşi împietreau suflarea.
Era prima zi a războiului rece,
pe tablele de joc cădeau principii,
precum trupurile lor, în revărsarea cărnii printre jilţuri,
pe nări trăgeau trabuce, sminteau în pace naţiuni,
la zaruri.
Sovroame legau în lanţuri de fiare,
infernul cu zvastică îl mestecau în epilog
şi lumea era dumicatul unei mese?
Ripostă?
Ţările retezate ca mâna unui olog
linse drastic, cu drujba,
graniţele noi, straşnic păzite
prin ţevuşti înguste,
libere erau doar moluştele să iasă
deodată cu puhoiul trădării sub crustă.
Ne ucidea, ţară cu ţară, chiolhanul,
împotrivirea, departe, în lesă,
aproape, tihnit nu lihnit, păduchele din şerveţel.
În plină ocupaţie, departe de Kirim lactee,
artistul de seamă juca pe scenă tragedia: De la Nistru pân’ la Don
davai ceas, davai palton
în băşcălie
iar hohotele lui pornite ca un torent
aveau să-i sape degrabă groapa la cimitir.
De frica haroşiei armate,
(adică prea buna şi roşcovana, zis în ghilimele)
i s-a urlat să tacă, e mai sănătoasă tăcerea,
“de nu-ţi ţii gura, vine iute prohodul!”
pe scenă, corul izmenea o lume tristă:
“şi sus în obcinile ţării urcau în taină partizanii să înceapă lupta,
suflecă-ţi mâneca, aici, oh, prea iubite tovarăşe Irod!”
Artistul legăna pe scenă, în straie de pendulă,
o ultimă psaltire: “el tic, eu tac, el tic, eu tac….”
A doua zi, şi trupul lui ucis
îngheţase de-a pururi.
Şi revista se închidea pentru jumătate de veac,
n-a mai apucat promisa eliberare de jug,
iar grimasa lui şi exploziile de râs din sală
tic-tac-ul ceasului deşteptător,
toate s-au dus odată cu ultima-i suflare.
La Yalta, cei trei fumaseră cu sete
şi până la chiştoc
ţigara unui viitor de paie.
(din volumul “Ţigara unui viitor de paie”, Editura Corint, mai 2011)
Taguri: acordul de la Yalta, churchil, impartirea lumii, marius ghilezan poeme, roosvelt, servetel, stalin, Yalta
