mariusghilezan.ro

Citind interviul Silviei Vrînceanu, realizat la Chicago cu Stelian Pleşoiu, un intim al familiei Eliade, mi s-a făcut şi mie dor de vremea lecturilor din tinereţe. De mic, l-am descoperit şi i-am devorat toate cărţile apărute în România. Sigur că Istoria credinţelor şi a ideilor religioase nu am înteles-o atunci în deplinătatea forţei sale argumentative. Mărturiile omului care a avut privilegiul de a fi aproape de savant m-au cutremurat însă. În mintea mea, Eliade era un om împlinit. Niciodată nu m-aş fi gândit că a murit sărac. O, tempora! O mores!

Prin opera sa gigantică, e oricum mai bogat decât toţi belferii tranziţiei româneşti. Cât de profană este administrarea treburilor lumeşti faţă de sacrul unei gândiri de neegalat.

Mircea Eliade e mai bogat decât ei! În urma sa, au rămas milioane de exemplare din cărţile sale. Şi-a împărţit cunoaşterea cu oamenii simpli, cu profesori, doctoranzi din întreaga lume şi aici averea sa. Oricum l-am primit în dar de la Dumnezeu şi nu prea am ştiut să ne bucurăm de el.

Patriciu, nici nu ştii cât de mic poţi fi!

P.S. Pentru cei care nu-i cunosc viaţa: a preferat să moară cu gândul la ţara lui, dar nu a dat curs cântecelor de sirenă ale lui Ceauşescu. Profesorul a fost mult prea înalt pentru vremurile mici pe care le-am traversat. Mi-aş fi dorit să-i strâng măcar odată mână şi să-i simt mirosul de pipă. N-a fost să fie. Dar cărţile lui trăiesc, sunt vii. Charma lui colindă toate marile biblioteci ale lumii. Tastaţi Mircea Eliade pe google…