mariusghilezan.ro

Nu am devalizat Bancorex. Nu am făcut afaceri cu statul. Nu am off-shore-uri. Nu mi-am „parcat“ măcar un milion de euro. N-am nici măcar patru case. „Ai fost degeaba în poziţii de comandă. Eşti un prost!“. Aşa mi-a replicat recent un confrate jurnalist, şef de gazetă. Şi nu am negat. Da, sînt un prost. Recunosc.

Mai citeşti? Înseamnă că eşti un prost ca şi mine. Nu te tratezi în clinici occidentale. Nu te uiţi la poşetele Armani. Nici la parade de stele de pe cat-walk. Ştii că Mozart nu e numai o ciocolată, iar Soljeniţîn, vreo piaţă din Praga. Că Jan Palach nu e fotbalist ceh, cum Dubcek nu a fost niciodată Ceauşescu. Ştii, la fel ca mine, că, dacă nu ar fi fost comunismul, poporul român gîndea şi se purta altfel. Omul de rînd ar fi avut o altă grilă de valori, diferită de grila de salarizare.

Ai şi tu, ca şi mine, idiosincrazii psihice. Te prinzi repede şi te laşi sedus greu. Nu joci la poker sau la ruletă. Nu bei prin iarmaroace şi nu dansezi cu buricul gol, de dragul prostimii. Nu aştepţi stipendia de la stat. Sau vreo sinecură de la stăpînire. Nici nu ţi-ai dat votul pe o litră de mălai. Munceşti şi vrei să trăieşti normal. Să fii respectat pentru ceea ce eşti, nu pentru ceea ce pari! Mergi pe stradă, fără tocuri de neam prost, preferi să te uiţi în jos, să trăieşti la firul ierbii, departe de aerul tare al înălţimilor? Eşti un prost! Iartă-mă că-ţi spun, aşa, direct, de la obraz!

Mai poţi? În decembrie, preferam să cad sub gloanţe, decît să cred în prorocirile lui Brucan. Dar, iată, azi, Victor şi Victoria, copiii născuţi atunci, în timpul Revoluţiei, îşi fac chip cioplit din mahării care ne intoxică viaţa. Ai văzut ce tare e Ghiţă? Care Ghiţă? Cel care avea un aprozar în centru. Acum, e mahăr! Îmi zice deunăzi tatăl unui băiat născut în 1989. Cum e tare? Păi e baştan. Are insule, milioane, zeci de limuzine, avioane etc. Copilul dădea din cap a admiraţie. În zadar mi-am adîncit grimasa. Omul-părinte nu înţelegea. Degeaba i-am replicat că un om care a furat şi a căpuşărit statul nu poate fi un model de reuşită, că un escroc e tot un escroc, că nu am ieşit pe străzi, nu am stat sub gloanţe, în Decembrie ’89, pentru ca aprozaristul din centru să fie „baştan“, iar chelnerul de la Mărgelatu, patron de supermarket. Voiam capitalism în alte forme şi în alte structuri. Asta îi spuneam. Nu m-a înţeles. M-am despărţit de tatăl cu idoli de hîrtie. Pe drum m-am gîndit doar la lumina din privirea figurativă a copilului, crescut într-un fals univers de valori, care dădea din cap, aprobativ, cînd tatăl venera Răul.

Odată, la o terasă de fiţe, şi-a făcut prezenţa imperială un mare magnat cu nume de bancă. Fireşte, a descălecat dintr-o limuzină de Hollywood. O gardă pretoriană îi flanca aura. Bombănea ceva despre neamul de slugi. M-am apropiat şi i-am replicat că doar acesta i-a recunoscut  Mărirea. Astfel, în Germania, ar fi fost un evazionist şi atît. Un puşcăriaş de lux. Fără nume atîrnat sub proiectoare. A pus gorilele pe mine.

Noroc că cineva i-a spus că nu-s un Gheorghe, de pe străzi. Puterea scrisului şi a vorbelor tăioase l-au biruit. A şi recunoscut apoi în faţa prietenilor de la masă că aşa ceva nu i s-a mai întîmplat, ca cineva să-i conteste zeitatea. Un popor este mic atunci cînd are zei prea mari. Şi, de aici, toată nebunia. O lume întoarsă pe dos. Cui să-i mai spun că bunica mea, muncitoare fiind, mergea în concedii la Cannes, în perioada interbelică, şi frecventa balurile vieneze? Că mă învăţa că, oricît de greu îmi va fi în viaţă, să nu mă plîng, iar dacă-mi va fi bine, să nu uit de unde am plecat?

„Unii se nasc proşti, iar alţii se formează cu timpul!“

Bogat nu înseamnă să ai idoli creponaţi, înveşmîntaţi în mantii sidefii şi cu aripi de ceară. Bogat nu înseamnă să te închini la idoli falşi şi la profeţi mincinoşi. Bogat înseamnă să ai decenţă, echilibru şi măsură. Un prost de aici nu e la fel ca prostul de pretutindeni.

Dar aici, pe latitudinea geografică a Absurdistanului, cel care nu învîrte, nu şmenuieşte, nu înjură şi nu se poartă ca la cort e un ratat. Nimeni nu ridică ode Bunului-simţ, doar Bunului-Plac.

Sigur că, într-o lume pervertită, negrul e alb şi cenuşiul are strălucire. În decorul de travesti, orice guguştiuc se crede pasăre măiastră. Dar niciodată nu va ajunge pe soclu. Venerat va fi o vreme, de un popor ce-şi revine cu greu la condiţia normalităţii, dar nu va fi veşnic. La fel ca şi sclipiciul după ploaie, istoria îl va rade. Şi asta o ştie orice prost.

Pe terasa Flora, din oraşul copilăriei mele, era un nebun care decreta mereu: „Unii se nasc proşti, iar alţii se formează cu timpul!“. Încă nu mi-am rezolvat dilema. Fac parte din prima sau din a doua categorie? Principal e că recunosc. Dacă ai suportat pînă aici, înseamnă că eşti un prost ca şi mine. (Observator cultural, iunie 2010)