Medi și puiul de lăstun

Medi, cu ochiul sticlos şi clonţul ei mare cât veacul, trăncăneşte despre moarte şi viaţă puiul de lăstun aşteaptă lămurirea.

Ultimul jucător al Ripensiei a plecat puţin

Gheorghe Glisici, extrema stânga a juniorilor Ripensiei Timişoara, a plecat să reîntregească echipa celestă. A fost ultimul supravieţuitor al epocii când cluburile româneşti jucau de la egal la egal cu marile formaţii europene.

Italia sub zodia celor “5 stele”

Mişcarea “5 stele,” ultranaţionalistă, înfiinţată în anul 2009 de comediantul italian Beppe Grillo,  a obţinut ieri, conform Exit-Poll-urilor, 29% din sufragiile alegătorilor din cizmă.

Ruga lui Ezicăprar

Penalii scoate-i la raport, femeie, cu denunţuri scrijelite pe beţe de cort, adu-i ruşinaţi în lanţuri,

Cruduţa şi Marele Urs

Cruduța era un vrej în pădure. Licuricii și fluturii de noapte au vegheat-o. Unchiul Sam, stăpânul pădurii, a avut grijă ca ea să fie udată, tunsă, frezată și pregătită pentru ziua venirii Marelui Urs. Te-ai fi așteptat să i se citeşte

Din 1994, am prevăzut că Emil Constantinescu nu aduce Regele pe tron

Corneliu Coposu rămâne şi peste generaţii simbolul auei altfel de politici. Cât de departe sunt urmaşii săi de la tribunele parlamentare de viziunea celui care-mi spunea, în momente de deznădeşte, că: “nu aveţi voie să abdicaţi de la principii până nu ajungem în NATO şi UE”.

L-am însoţit deseori în ţară, i-am fost aproape, i-am interpretat gândurile şi de multe ori îmi asculta sfaturile. Nici după 15 ani de consiliere politică, nu pot spune că ideile mele (bune, proaste) au fost preluate cu atâta determinare, ca şi Corneliu Coposu. Îmi amintesc cum într-una din zile, sătul de ipocrizia lui Emil Constantinescu, i-am propus în locul său o altă figură, o faţă bisericească. I-am dat argumente că profesorul de la Solidaritatea Universitară nu aduce regele dacă va câştiga alegerile (Ceea ce s-a şi întâmplat). După ce mi-a ascultat părerile, mi-a replicat interesat: “Vă gândiţi la Pimen?” I-am spus că, nu, la “Corneanu.” Mi-a zâmbit şi m-a întrebat dacă am bani de avion. Mi-a plătit drumul. Ajuns la Timişoara, Înalt Prea Sfinţitul, Motropolit al Banatului, a acceptat, dar cu o remarcă: “Am colaborat cu Securitatea”. I-am explicat că e mai greu de atacat un mitropolit, plus că şi un malgaş, susţinut de Convenţia Democratică din România, poate câştiga alegerile prezidenţiale. Cel puţin o lună, Corneliu Coposu făcea toate diligenţele pentru propunerea mea, până într-o zi când mi-a explicat că Emil Constantinescu şi-a dat cuvântul de onoare şi că rămâne să-l susţinem pe el. Onoarea lui Constantinescu am văzut-o. Pot spune că în privinţa moralităţii profesorului de mineralogie eu am avut dreptate. Dar domnul Coposu nu mai e!

Emil Constantinescu m-a aşteptat o după-amiază pe banca de la intrarea în redacţia “României libere” să-mi promită că se va ţine de cuvânt. Ştiam că minte. Îl cunoşteam cred mai bine decât Coposu. Şi nu aveam decât 30 de ani.

Taguri: ,

Articole asemanatoare

Comentariu (1)

  1. Jun 9, 2014

    Regele Mihai şi “Grupul Infracţional Organizat” (2) Adrian Năstase | tudorvisanmiu

    […] au fost înghiţite de realităţi, iar regele şi-a continuat pribegia. În timpul mandatului lui Emil Constantinescu, uzurpatorul de voturi monarhiste, Mihai a continuat să fie trist. A pierdut orice speranţă, dar […]

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.