Medi și puiul de lăstun

Medi, cu ochiul sticlos şi clonţul ei mare cât veacul, trăncăneşte despre moarte şi viaţă puiul de lăstun aşteaptă lămurirea.

Ultimul jucător al Ripensiei a plecat puţin

Gheorghe Glisici, extrema stânga a juniorilor Ripensiei Timişoara, a plecat să reîntregească echipa celestă. A fost ultimul supravieţuitor al epocii când cluburile româneşti jucau de la egal la egal cu marile formaţii europene.

Italia sub zodia celor “5 stele”

Mişcarea “5 stele,” ultranaţionalistă, înfiinţată în anul 2009 de comediantul italian Beppe Grillo,  a obţinut ieri, conform Exit-Poll-urilor, 29% din sufragiile alegătorilor din cizmă.

Ruga lui Ezicăprar

Penalii scoate-i la raport, femeie, cu denunţuri scrijelite pe beţe de cort, adu-i ruşinaţi în lanţuri,

Cruduţa şi Marele Urs

Cruduța era un vrej în pădure. Licuricii și fluturii de noapte au vegheat-o. Unchiul Sam, stăpânul pădurii, a avut grijă ca ea să fie udată, tunsă, frezată și pregătită pentru ziua venirii Marelui Urs. Te-ai fi așteptat să i se citeşte

“Constituţia asta e contra Rejelui”

8 Decembrie 1991. Primul Referendum pentru adoptarea Constituţiei de după Revoluţie. Noi, liberalii şi ţărăniştii, boicotam prezenţa la vot. Era timpul când gazetăria militantă îmi dădea energie. Am ajuns cu trupa mea de ziarişti dimineaţă la Banloc, localitate în care mai venea Regele Mihai la mătuşa sa, Prinţesa Elisabeta (fiica cea mare a Regelului Ferdinand şi a Reginei Maria), atunci când era adolescent.

Trebuie spus, respectabila rudă, ajunsă Regină a Greciei, amenajase fostul conac al contelui Karacsonyi cu mult bun gust. Aici era reşedinţa ei de vară. Înainte de ziua referendumului, am realizat multe interviuri cu bătrânele din sat. Toate îl admirau pe Reje (aşa cum îi spun bănăţenii iubitului Suveran). Povesteau cum le ajuta vara la spălatul rufelor în covată. Multora le plăceau de el. Am întrebat dacă nu au mers în ispite. Zâmbind, îmi răspundeau ruşinate: “Era Reje! Nu se uita el la noi, dar tare frumos mai era…”

Revenind la ziua votului. Întreb pe un Bade vesel ieşit cu cuşma-n mână: “N-a cum o fost?” “Păi votai DA, ca să hie ghinie şi să se întoarcă Rejele nost’ pe tron!” M-am încruntat la el. Isteţimea ţărănească a prins din zbor: “Dar, şe oi fi făcut rău?” Păi, Constituţia e împotriva Regelui, îi spun eu. Are chiar un capitol în care se spune că forma de guvernământ nu poate fi revizuită, adică era interzisă până şi discutarea Republică sau Monarhie. “Iuh, Doamne şi cum pot repara grăşala?” Păi, uite ( i-am arătat uşa de la intrare în Şcoală), stai acolo şi până diseară spune-le la toţi care vin să voteze să spună NU, pentru că e o “leje de-a comuniştilor contra Regelui”. Seara când m-am întors, era la post. Îmi raportase că întoarse 145 de oameni. “M-am îndreptat?” Dragul de el, l-aş fi pupat pe frunte, dar eram observator, imparţial, ca tot românul …în slujba lui VODĂ.

Castelul Reginei Elisabeta  a ajuns o paragină. Astăzi, e în custodia Mitropoliei Banatului, care a promis că va face un centru ecumenic. Nimic, până acum.

Taguri: , , , , ,

Articole asemanatoare

Comentariu (1)

  1. Feb 6, 2013

    Sanyi

    Ce vremuri! Marius, daca mai simti,timisorene, nu ar trebuii sa srigi, Timisoara, a fost facuta PRAF!!!!!!!Nu trebuie sa..ti enumar, cate fabrici si uzine au disparut! Mai esti timisorean, ori ai plecat cu Dan negru cu tot? Nu trebuie sa..l plangi, Serban George, mai simtiti timisoreneste?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.